Baietii lui Aihan Omer au luat o optiune serioasa de calificare in barajul pentru promovarea la TF al Campionatului Mondial. Romania a invins cu un scor lejer la Riga formatia Letoniei, 37-30, la pauza 17–17, astfel ca returul de pe teren propriu va fi mai mult o formalitate.
Intre cei mai buni jucatori ai Romaniei a fost bacauanul Sandu Iacob, golgeterul formatiei, cu 7 goluri inscrise. Desfasurarea meciului n-a fost insa atat de lina, pentru telespecatorii romani. Letonia a fost de cateva ori la conducere, inclusiv la jumatea reprizei a doua.
Inspiratia si curajul lui Iacob, precum si paradele portarului Laufceag au adus totusi victoria trupei lui Aihan Omer. Romania a avut insa destule momente de lipsa de concentrare, de visare, dand prilejul letonilor sa faca legea pe teren. Doar naivitatea balticilor a permis oaspetilor sa redevina stapani pe situatie.
Alta va fi insa situatia in barajul de calificare, cand oponentii vor avea un cu totul alt calibru. Sa ne amintim ca la ultimul baraj Romania a fost depasita in ambele manse de Suedia, iar la precedentele campanii pentru Campionatul Mondial a fost invinsa fara drept de apel de fosta Iugoslavie si de Norvegia.
Pentru a ajunge din nou in lumea buna a handbalului mondial, Romania trebuie sa duca la sfarsit 120 de minute de joc in presiune continua. Deocamdata, si ne pare rau ca o spunem, tricolorii nu par capabili de o asemenea performanta.
Peter KELMANN