Poliţiştii covăsneni cercetează un jaf ce a avut loc în dimineaţa zilei de vineri la o staţie de benzină din comuna covăsneană Zobala, transmite corespondentul AMOS News.
În această dimineaţă, în jurul orei 5,00, vânzătoarea staţiei de benzină din Zăbala a fost agresată de unul dintre pasagerii unui autoturism intrat în staţie ; după ce a lovit-o pe femeie în zona feţei, acesta a sustras sertarul casei de marcat, maşina făcându-se apoi nevăzută.
O echipă operativă a poliţiştilor de la postul de poliţie comunală Zăbala s-a deplasat imediat la locul jafului, efectuând cercetarea la faţa locului, ale cărei prime rezultate arată că jurul orei 5.00 un autoturism de marcă străină de culoare închisă a intrat în staţie şi a oprit la pompa de alimentare.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (ISJ) Covasna, vânzătoarea a fost agresată în momentul în care s-a îndreptat spre pompa cu alimentare de benzină, femeia căzând în urma loviturii.
Cel care a lovit-o a intrat apoi în cabina staţiei şi a sustras sertarul casei de marcat ce conţinea o sumă cuprinsă între 2 şi 300 de lei ; se pare că maşina a plecat în direcţia municipiului Târgu Secuiesc.
Vânzătoarea de la staţia de benzină nu a necesitat îngrijiri medicale; în prezent cercetările sunt în plină desfăşurare, pentru identificarea autorilor.