Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al județului Bacău (I.S.U.J. Bacău) sprijină programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, derulat de Ministerul Educaţiei Naționale, prin intermediul Inspectoratului Școlar al județului Bacău, în perioada 1-5 aprilie 2013. Programul își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și a dascălilor, în activități extracurriculare și extrașcolare, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante. Astfel, reprezentanţii I.S.U.J. Bacău vor prezenta elevilor aspecte legate de activitatea instituţională, în cadrul unor acţiuni care se vor desfăşura în şcoli sau la sediile subunităților, din subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al județului Bacău. Activitățile vor avea tematică specifică privind popularizarea şi conştientizarea populaţiei, a salariaţilor şi elevilor, cu privire la riscurile specifice judeţului nostru, reducerea lor, precum şi la modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă. De-a lungul celor cinci zile, aproximativ 1.000 de elevi vor trece pragul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău și al subunităților subordonate, având ocazia să afle cât mai multe lucruri despre tehnica de intervenție folosită de către militari pe timpul unei situații de urgență. De asemenea, copiilor le vor fi împărţite pliante privind modul de comportare în momentul producerii unei situații de urgență. Prin activitățile desfășurate de către personalul I.S.U.J. Bacău, populația va fi mai bine pregătită și va fi mai puţin luată prin surprindere de un eveniment inopinat, va acţiona cu mai multă precizie şi promptitudine şi va reveni mai repede la starea de normalitate.
.