Duminică dimineaţa, în jurul orei 3.30, o tânără din Reşiţa aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a făcut praf trei maşini, transmite corespondentul AMOS News.
Femeia de 25 de ani, a venit cu autoturismul cale de aproape 30 de kilometri, tocmai de la Bocşa. Ajunsă la Reşiţa, pe strada Petru Maior, femeia pierde controlul volanului şi intră cu maşina ei în două autoturisme parcate regulamentar pe marginea drumului.
In urma impactului, autoturismul în care se afla aceasta a fost distrus aproape în întregime, dar nu au scăpat nici alte două autoturisme parcate. Una dintre maşini, un Opel, a fost mutat câţiva metri din locul în care a fost parcat iar o maşină de teren a rămas fără partea din faţă.
În prima fază, tânăra, după ce a ieşit din maşină pe geam, dezorientată şi speriată, a fugit de la locul accidentului, dar după ce s-a calmat, a venit singură înapoi, înainte de sosirea poliţiei.
La locul accidentului au intervenit şi pompierii militari deoarece autoturismul care a provocat accidentul era alimentat cu gaz lichid. Aceştia au îndepărtat pericolul şi au scos bateria de alimentare a maşinii.
Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când la verificarea cu aparatul etilotest au constatat că fata avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,51- ceea ce înseamnă o îmbibaţie sangvină de peste 1 la mie.
Celei în cauză i se va întocmi dosar de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.