Social-democraţii accelerează adoptarea legii de vot uninominal

Social-democraţii consideră că responsabilitatea modificării legii votului uninominal apaţine, conform normelor constituţionale, Comisiei juridice din Senat şi nu Comisiei de cod electoral.

„Credem că nu comisia de cod electoral este cea care ar trebui să aibă atribuÅ£iuni în acest sens. Argumentele noastre sunt ÅŸi de fond ÅŸi de formă ÅŸi în primul rând trebuie asigurat cadrul pentru depunerea amendamentelor în limitele stabilite de Curtea ConstituÅ£ională”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, atrăgând atenÅ£ia asupra atribuÅ£iilor de redactare pe care le are comisia de cod electoral.

Acesta subliniat că este necesară a se şti voinţa politică a partidelor în privinţa legii de vot uninominal pentru adoptarea cât mai rapidă a proiectului de lege.

Adauga un comentariu

*