Salariații unei societăți comerciale din comuna Ștefan cel Mare au sesizat polițiștii din comună despre faptul că la sediul societății s-a prezentat un bărbat care solicită sume de bani sub pretextul că este angajat al societății de distribuție a energiei electrice. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și l-au depistat în scurt timp, în baza semnalmentelor, pe Claudiu U., de 40 de ani, din Bacău, care prin folosirea de calităţi mincinoase şi echipamente specifice, solicita administratorilor de societăţi bani în schimbul unor presupuse deficienţe. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări față de ClaudiuU. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Polițiștii le recomandă cetățenilor să manifeste prudență atunci când sunt abordați de persoane care susțin că reprezintă anumite instituții sau societăți comerciale și să le solicite acestora actul de identitate și legitimația de serviciu. În cazul în care prezența unor astfel de persoane ridică suspiciuni, cetățenii sunt rugați să sesizeze imediat cea mai apropiată unitate de poliție.