Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect de lege care îi va obliga pe toţi medicii să-şi facă poliţă de asigurare pentru malpraxis, iar în cazul producerii unei erori medicale, doctorii vor fi nevoiţi să poarte o negociere cu pacientul şi asiguratorul, înainte de a apela la un mediator sau de a recurge la instanţă. „Devine obligatorie asigurarea atât a medicilor, cât şi a întregului personal medical care este implicat în furnizarea serviciilor de sănătate. Avem discuţii destul de serioase în ce măsură instituţiile care angajează medicii ar putea plăti o bună parte din poliţa de asigurare“, a spus reprezentantul Ministerului Sănătăţii, Petru Melinte, care a precizat că, în momentul de faţă, doar medicii care lucrează la instituţii care încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate au poliţe de asigurare pentru malpraxis.