Medicii vor declanşa o grevă generală în luna noiembrie, dacă revendicările cerute de Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate nu vor fi luate în considerare de politicieni, a declarat recent preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.Medicii cer acordarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, precum şi o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat.
Problema rezidenţilor este „primă prioritate“
Preşedintele Colegiului Medicilor a mai afirmat că demersul medicilor, chiar dacă se va adresa ministrului sănătăţii, nu este împotriva Ministerului Sănătăţii. „Demersul nostru se va adresa ministrului sănătăţii ca el să fie reprezentantul şi mesagerul nostru către primul-ministrul Victor Ponta, care a găsit fonduri pentru instituţiile de represiune şi nu a găsit fonduri pentru profesioniştii din sănătate şi către ministerul bugetului, mai ales şi către domnii Voinea şi Gherghina, care trebuie să se aşeze la discuţii cu noi“, a mai arătat Astărăstoae, care a mai explicat că legea salarizării trebuie să rezolve problema rezidenţilor ca „primă prioritate“. „Pe această lege a salarizării trebuie rezolvată problema rezidenţilor ca primă prioritate şi prioritatea noastră este cu 1 septembrie, pentru că plata se face în octombrie şi este o cerinţă nenegociabilă“, a mai spus Vasile Astărăstoae.