Polițiștii din comuna Asău au fost sesizați de către A. Elena, de 46 de ani, despre faptul că i-a fost sustrasă suma de 700 de lei. Din cercetări polițiștii au stabilit că în seara zilei de 19 septembrie, în jurul orei 20.00, A. Elena s-a întâlnit cu fostul concubin într-un bar din comună. Cei doi au consumat împreună băuturi alcolice, iar în jurul orei 21.30, s-au deplasat la locuinţa lui C. Ionel, unde au rămas peste noapte. In dimineaţa zilei de 20.09.2013, după ce reclamanta a părăsit locuinţa fostului concubin, a constatat lipsa sumei de 700 lei pe care o avea asupra sa. În urma verificărilor efectuate polițiștii l-au depistat pe C. Ionel, care avea asupra sa suma de 500 lei, sustrasă de la A. Elena, bani care au fost restituiți părții vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşiri infracţiuni de furt calificat. |