Grandomania la români are dimensiunile Casei Poporului

Grandomania la români are dimensiunile Casei Poporului, astăzi Parlamentul ţării. Nici un alt parlament din lume nu se lăfăie într-un asemenea edificiu din două motive. Unul, că nu-l au şi doi, că nu-şi permit să-l aibă. Este adevărat că nici modestia nu dă bine întodeauna. Cui îi place să trăiască modest, să mănânce modest, să cânte ori să aleagă modest. Cine ştie să spună, să explice,mai bine decât mine ce fac şi ce sunt în stare să fac. Cine mă laudă mai bine decât ştiu eu să o fac. Există cineva care face sport şi intră pe teren fără dorinţa de a învinge? iar dacă a invins, să nu se laude că a învins? Este o chestiune de ipocrizie fără margini să-i ceri cuiva să fie modest, când ţie nu-ţi place să fi. Cui nu-i place să fie un om important, chiar dacă importanţa acordată de ceilalţi, ştii că este nejustificată. Chiar dacă ştii că nu eşti valoros, în momentul când oamenii te plac şi te aplaudă, modestia se transformă în ipocrizie pentru că nimeni nu-şi doreşte să fie mic, fără valoare ori lipsit de strălucire. Dacă Napoleon a realizat atât de multe se datorează acestui fapt de altfel exprimat de el, precum că modestia este o prostie. Poate nu întâmplător cu ceva timp în urmă, l-a determinat pe un autoproclamat rege din familia  Cioabă să-şi exprime  dorinţa de a construi pentru etnia lui o clădire asemănătoare cu Casa Poporului, de aceleaşi dimensiuni, ca palat al romilor de pretutindeni. Nu ştie precis unde va fi construită, poate şi din cauza faptului că nu dispunea atunci de prea mulţi neuroni la el, dând frâu liber vorbelor.         Dacă cineva crede că mai poate construi un asemenea edificiu astăzi în lume, se înşeală. De ce forţă umană, materială şi condiţii de muncă a beneficiat Ceauşescu la vremea aceea, nimeni nu mai poate dispune astăzi. Nimeni nu mai poate impune astăzi un asemenea ritm de realizare. S-au ridicat şi se ridică astăzi peste tot în lume turnuri de oţel impunătoare îmbrăcate în sticlă, de dimensiuni impresionante, după o tehnologie simplă. Însă nimic nu se compară cu o lucrare arhictecturală unicat, îmbrăcată aproape toată numai în marmură lucrată. De altfel , autoproclamatul descendent al familiei Cioabă s-a exprimat că îşi doreşte construirea unui asemenea edificiu pe meleagurile româneşti. Păi unde sunt ei mai bine toleraţi în lume, decât aici în România. Unde mai au ei în lume un părinte spiritual. Poate vor să se indentifice ca popor. Nu de mult publicistul Condurăţeanu, cu ocazia bulibăşeli petrecute în urma decesului  autoproclamatului lor tată, spunea că deşi romii reprezintă o etnie destul de numeroasă, ei nu au pretins niciodată o falcă din teritoriul României. Păi scenariul prezentat acum zece ani de Gl. Mircea Chelaru legat de autoproclamarea unei republici de către unii romi prin Oltenia, să  nu aibă vre-un sâmbure de adevăr? Poate că a fost numai o dorinţă exprimată ca şi aceasta cu palatul. Şi ca orice dorinţă de acestă dimensiune, să poată fi îndeplinită, trebuie să aibă şi un edificiu pe măsură. Numai că, la câte tâmpenii le trec unora prin capetele lor subdezvoltate dar  înfierbântate, nu trebuie să ne facem griji, însă  ca idee trebuie luată în seamă. A fost suficient să plece dintre cei vii unul dintre autoproclamaţi, ca spectacolul autoproclamării să fie complet depăşind limitele ridicolului, pentru că sceptrul lăsat de Florin Cioabă nu a putut fi aşezat pe cele două capete de urmaşi. A trebuit să moară un asemenea personaj, ca să ne putem da seama cât de bine seamănă discursul cotrocenist cu cel rostit de urmaşii lui Cioabă. Cât de bine s-au mulat discursurile urmaşilor lui, pe discursurile tătucului lor, adevăratul lor Bulibaşă. Cât de bine s-au mulat discursurile gălăgioase, scandaloase ieşite timp de nouă ani din gura acestui Bulibaşă, pe cele auzite din gura descendenţilor lui Cioabă. Şi ne mai întrebăm de ce unii nu simt, sau nu vor să recunoască că sunt români.

Col.(r) Constantin Nour 

Adauga un comentariu

*