Victor Ponta l-a felicitat pe Gabriel Vlase pentru alegerea sa ca Vicepresedinte AP NATO

Premierul Victor Ponta considera ca desemnarea deputatului Gabriel 
Vlase in functia de vicepresedinte al Adunarii Parlamentare a NATO 
atestă faptul ca “nu suntem chiar asa de rau priviti în lume, cum spun
 unii”.

Romania este reprezentata astfel, in premiera, in componenta 
structurii de conducere a Adunarii Parlamentare NATO.

“Sunt foarte multumit ca a fost ales  in aceasta importanta functie internationala. L-am sustinut. Alegerea sa este,
 insa, şi o atestare a faptului că nu suntem chiar aşa de rau priviti 
în lume, cum spun unii. Ma bucur pentru el şi îi urez succes. Acesta
 nu va fi doar unul personal, ci al politicii internaţionale promovate
 de Parlamentul Romaniei”, a declarat Victor Ponta pentru Agerpres.

vl

Si ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa, a salutat numirea lui 
Gabriel Vlase in pozitia de vicepresedinte al Adunarii Parlamentare 
NATO. Ministrul a declarat, potrivit unui comunicat transmis de MApN, 
ca acest vot inseamna o reconfirmare a angajamentului asumat de catre 
Romania in fata aliatilor sai ca un partener de incredere.

Deputatul PSD de Bacău Gabriel Vlase, seful delegaţiei Parlamentului Romaniei la Adunarea Parlamentară a NATO, a fost ales, sambata, vicepresedinte al acestui forum, la lucrarile celei de a 59-a reuniuni anuale care s-au desfăsurat la Dubrovnik, in Croatia.

Noua structură de conducere a Adunării Parlamentare NATO este formată din presedintele Hugh Bayley (Marea Britanie) si vicepresedinţii Gabriel Vlase (România), Nicole Ameline (Franţa), Cheryl Gallant (Canada), Daniel Bacquelaine (Belgia) şi Karl Lamers (Germania).

Adauga un comentariu

*