Tăriceanu catre Stolojan: „PNL nu este de vânzare”

premierul tariceanu PNL nu este de vânzare. Acesta este mesajul transmis de preşedintele liberalilor, Călin Popescu Tăriceanu, fostului lider al partidului, Theodor Stolojan. Consilierul prezidenţial a declarat la Radio Guerilla că este pregătit să accepte funcţia de prim-ministru, dacă Parlamentul va adopta o moţiune de cenzură împotriva guvernului Tăriceanu.

Declaraţia lui Stolojan a stârnit controverse mari în PNL. Unii liberali au sărit în apărarea premierului, alţii, în apărarea lui Stolojan.

Consilierul prezidenÅ£ial Theodor Stolojan lansează pentru prima dată ideea că el ar putea fi următorul premier: „Dacă lumea politică care va constitui o majoritate parlamentară va considera că eu pot am un rol inclusiv acela de premier, eu nu mă dau în lături de la această funcÅ£ie pe care am mai exercitat-o.”

Stolojan anunţă şi că este dispus să revină şi la conducerea PNL.

De altfel, într-o emisiune televizată, Stolojan a declarat că regretă că l-a numit pe Tăriceanu preşedinte interimar al PNL, pentru că proiectele sale au fost abandonate, inclusiv fuziunea cu PD.

Premierul i-a răspuns lui Stolojan: „Am încercat o mare dezamăgire pentru că am constatat că după doi ani de prezenţă în cadrul PNL domnul Stolojan nu a înÅ£eles un lucru fundamental că PNL nici nu este de vânzare, nici nu se oferă pe tavă cuiva.”

Senatorul liberal Puiu Haşotti a atras atenţia asupra faptului că Stolojan nu a candidat la şefia PNL atunci când a avut ocazia, adică la congresul din februarie anul trecut. La rândul său, liderul PNL Alba Teodor Atanasiu îi reproşează că nu a discutat proiectele sale în interiorul partidului şi a preferat să le facă mai întâi publice.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a cerut tuturor celor care au rămas fără funcţiile politice dorite să ţină cont de interesul naţional şi să lase deoparte frustările personale.

Åži deputatul Crin Antonescu a reacÅ£ionat la declaraÅ£iile fostului lider al PNL: „Cred că Traian Băsescu nu a renunÅ£at la acest plan de a desfiinÅ£a PNL ÅŸi contopirea într-un mare partid prezidenÅ£ial. (…) Ceea ce spuneam eu acum câteva zile se adevereÅŸte, cu eventualele intenÅ£ii ale Cotrocenilor de basculare a PNL prin intermediul schimbării primului ministru se confirmă cu ceea ce a spus Stolojan. (…)ÃŽn ceea ce priveÅŸte disponibilitatea d-lui Stolojan de a fi prim ministru problema este în numele cui?”

Realitatea TV

Video

Adauga un comentariu

*