Hoţ de cabluri electrice, mort într-un incendiu

Un bărbat din Galaţi a murit electrocutat în timp ce încerca să fure cabluri electrice de la instalaţiile de pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi, informează corespondentul AMOS News.

Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, a intrat în incinta combinatului, iar un nepot de-al său, minor, a rămas undeva în apropiere urmând să-l anunţe în situaţia în care s-ar fi apropiat vreun agent de pază.

În timp ce trăgea de cabluri, s-a produs un scurt circuit şi a izbucnit un incendiu. După stingerea incendiului, trupul bărbatului aflat la furat a fost găsit carbonizat.

Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Ştefan Gohoreanu, se derulează o anchetă pentru a afla cum s-au petrecut evenimentele.

Oficialii combinatului au refuzat să ofere mai multe date despre acest accident, însă au confirmat faptul că cele două persoane pătrunseseră prin efracţie în locul cu pricina.

Adauga un comentariu

*