GIP cere cartea de muncă a preşedintelui Băsescu

In data de 11 ianuarie 2008, Administratia Prezidentiala si presedintele Traian Basescu dezvaluiau intr-un comunicat de presa si, respectiv, intr-o declaratie publica informatii din „mapa profesionala” a Noricai Nicolai. In finalul declaratiei sale, presedintele Traian Basescu indemna intreaga natiune sa solicite Parchetului General mapa profesionala a Noricai Nicolai: „sunt convins ca lucrurile vor fi mult mai lamuritoare daca veti privi documentele din aceasta mapa”, se arată într-un comunicat remis AMOS News.

Urmând indemnul presedintelui Basescu de a cere institutiilor publice informatii referitoare la cariera profesionala a actualilor demnitari, Grupul de Investigatii Politice a facut doua solicitari in baza Legii 544 privind liberul acces la informatiile de interes public. Am incercat sa obtinem cartea de munca a lui Traian Basescu si dosarul profesional
al acestuia.

In 17 ianuarie 2008, am cerut Administratiei Prezidentiale o copie a cartii de munca a presedintelui Basescu. In 21 ianuarie 2008, Administratia Prezidentiala ne-a transmis ca refuza sa ne puna la dispozitie documentul solicitat pe motiv ca acesta ar cuprinde
informatii cu caracter personal.

Refuzul Administratiei Prezidentiale este jenant, acesta venind la doar zece zile dupa ce chiar Administratia Prezidentiala si presedintele Traian Basescu prezentasera public informatii cu caracter personal referitoare la cariera profesionala a Noricai Nicolai. Mai mult, presedintele Basescu garantase accesul oricarui cetatean la orice informatii din trecutul profesional al Noricai Nicolai.

In 17 ianuarie 2008, am solicitat Ministerului Transporturilor o copie a dosarului profesional al lui Traian Basescu. In 4 februarie 2008, Ministerul Transporturilor ne-a transmis ca nu ne poate pune la dispozitie informatiile solicitate, pe motiv ca acestea ar fi informatii cu caracter personal. Potrivit Ministerului Transporturilor „dosarul
personal al domnului Traian Basescu poate fi consultat numai cu acordul titularului, conform legii”.

Raspunsul Ministerului Transporturilor arata ca ministrul Ludovic Orban interpreteaza Legea privind liberul acces la informatii de interes public mult strict decit procurorul general Laura Kovesi. La indemnul presedintelui Traian Basescu, Parchetul General a facut publice toate documentele pe care le detinea referitoare la trecutul profesional al Noricai Nicolai, inclusiv informatii despre parintii acesteia, fara a cere vreun acord din partea titularului.

GIP apreciaza initiativa presedintelui Traian Basescu de a face publice toate informatiile din trecutul profesional al demnitarilor romani. Este insa inadmisibil sa nu putem afla nimic din trecutul celui mai important demnitar al tarii – presedintele Romaniei, in timp ce putem afla tot trecutul demnitarilor care ii sint adversari lui Traian Basescu.

Ca urmare, GIP ii solicita presedintelui Basescu:
1. Sa ceara Administratiei Prezidentiale publicarea cartii sale de munca;
2. Sa transmita Ministerului Transporturilor acordul sau cu privire la publicarea dosarului sau profesional;
3. Sa isi respecte promisiunea facuta in 16 august 2006 („Dati-mi dosarul si il fac public”) si sa publice pe site-ul Administratiei Prezidentiale documentele referitoare la colaborarea sa cu Securitatea aflate la CNSAS:
– coperta si fila 118 din Registrul Inventar – arhiva al fondului retea pastrat la Constanta, volumul 5, in care Traian Basescu apare la pozitia 17592 cu datele de identificare, cu numar de inregistrare a dosarului personal nr. 3990;
– procesul verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979, prin care dosarul personal nr, 3990 al lui Traian Basescu a fost distrus;
– filele 64 verso si 65, declasificate, din „Registrul Jurnal pentru retea informativa al UM 02150 Mangalia”, in care Traian Basescu figureaza in calitate de colaborator cu dosarul 3990.
Presedintele Basescu poate obtine oricind copii ale acestor documente, deoarece ele il privesc personal.

In urma cu 4 zile, pe 7 februarie 2008, Curtea Constitutionala i-a acordat presedintelui Basescu dreptul de a refuza numirea unui ministru pe baza trecutului acestuia. Este momentul ca, macar acum, presedintele Basescu sa renunte la secretele in care si-a invaluit propriul trecut si sa permita accesul la documentele care il privesc aflate la CNSAS, la
Ministerul Transporturilor si la Administratia Prezidentiala.

Suntem convinsi ca „lucrurile vor fi mult mai lamuritoare” daca opinia publica va avea acces la documentele referitoare la trecutul profesional al presedintelui Romaniei.

Adauga un comentariu

*