„O suta de idei” pentru a sarbatori Romania

Aceasta a fost tema celei de a doua activități desfășurate în cadrul proiectului educațional național „Curcubeul schimbării”, inițiat de Ministerul Educației Naționale pentru învățământul preșcolar, desfășurate la Grădinița cu Program Preșcolar nr. 28 Bacău, structură a Școlii Gimnaziale „George Bacovia” Bacău. La fiecare dintre cele șapte grupe educatoarele, părinții, studentele de la anul II la Pedagogia Învățământului Preșcolar și Primar de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-au întrecut în a găsi cele mai originale și creative idei pentru organizarea și desfășurarea unor activități de tip integrat în care învațarea prin joc, învățarea din experiență și din practică, învățarea activă, prin cooperare sau colaborare să contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale, la socializarea și pregătirea pentru viață a preșcolarilor. Povestea steagului tricolor, imnul național, costumul național, mâncarea tradițională românească, dansurile, obiceiurile și tradițiile populare românești au fost temele de proiect pe care s-au țesut cu măiestrie cunoștințe, priceperi și deprinderi, atitudini și valori despre istoria și tradițiile milenare ale poporului român. În inimioara unui copil de grădiniță țara este mama și tata, țara sunt brațele care îl ocrotesc, țara este bucuria de a ține în mână un steguleț tricolor, țara este cununa de floricele lipită pe harta țării și tortul pe care scrie „La mulți ani, România!”. Lumea interioară a acestuia va păstra din această zi chiotele de veselie, bucuria că a fi îmbrăcat pentru prima dată un costum național, baloanele tricolore, stegulețul dus cu mândrie acasă, România cu gust de pâine, muzica pe care au dansat. Pentru educatoare această zi a fost o întrecere cu ele însele, sentimentul datoriei împlinite, respectul pentru profesia de dascăl. Am privit această zi prin ochii celor 163 de copii implicați în proiect și am știut că am sădit acolo, pentru mulți ani de acum înainte, un mugure, o floare, o valoare nunită ONOARE ….și o ȚARĂ.

a consemnat prof. Carmen Nedelcu

Adauga un comentariu

*