Pe 1 Decembrie 1918, peste o suta de mii de romani participanti la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia au proclamat solemn unirea Transilvaniei cu Romania, inscriind un nou moment de seama in istoria poporului roman, care s-a adaugat revenirii la patria-mama, la 27 martie 1918, a Basarabiei si, la 28 noiembrie, acelasi an, a Bucovinei, si ele aflate pana atunci sub stapaniri straine, incununand astfel lungul sir de lupte si sacrificii umane si materiale ale poporului roman pentru infaptuirea idealului unitatii nationale. Ideea de unitate nationala a cunoscut in afirmarea ei istorica momente de referinta, ca cel din anul 1600, cand in cetatea Alba Iulia patrundea dorinta unitatii statale romanesti, odata cu Mihai Viteazul, care a exprimat pentru intaia data vointa romanilor de a trai uniti intr-o tara libera si independenta. A fost o clipa scurta a istoriei, o strafulgerare, dar aceasta a incarcat sufletul romanilor de o speranta fara seaman, cu valoare de simbol. De atunci, tot ce s-a derulat in istoria noastra a purtat pecetea acestei dorinte – refacerea unitatii de stat pe pamantul vechii Dacii, dupa exemplul lui Mihai Viteazul. Marea Unire a fost si visul lui Horea „rex Daciae“, a fost navalnica revarsare de energii a lui Tudor Vladimirescu, a fost viziunea lui Avram Iancu, „craiul muntilor“, si a generatiei pasoptiste, cea care a pus bazele statului roman modern, prin unirea Munteniei si Moldovei, in 1859, urmata de proclamarea independentei tarii, obtinuta prin victoria armatei romane in Razboiul din 1877-1878. In adancul inimii fiecarui roman – scria Nicolae Balcescu – era intiparita credinta ca „mantuirea de orice dominatie straina“ nu se putea realiza decat „prin unitatea nationala“. Desi organizati in state separate din punct de vedere politic, amenintati mereu de expansiunea vecinilor mai puternici, care au rapit parti din teritoriul stramosesc – Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea – anexate de cele trei mari imperii: habsburgic (din 1867, austro-ungar) tarist si otoman, romanii si-au pastrat totusi constiinta ca apartin aceluiasi popor, ca au aceeasi geneza si acelasi destin comun. Aceasta constiinta a unitatii de neam a romanilor a fost consolidata de permanentele si multiplele legaturi politice, militare, economice, culturale si spirituale intre Tarile Romane de-a lungul zbuciumatei noastre istorii, factori esentiali in pregatirea unirii lor intr-un singur stat. Marea Unire din 1918 a fost si ramane pagina cea mai stralucita a istoriei romanesti. Maretia ei consta in faptul ca desavarsirea unitatii nationale nu a fost opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; ea este fapta istorica a intregii natiuni romane, realizata intr-un elan izvorat cu putere din adancul constiintei unitatii neamului. Realizarea unitatii nationale a romanilor intr-un singur stat, la sfarsitul primei conflagratii mondiale, trebuie inteleasa ca o aspiratie legitima si o urmare fireasca a evolutiei constiintei de neam si a statului national. Sacrificiile ostasilor romani pentru eliberarea provinciilor asuprite si pentru intregirea tarii sunt tot expresia constiintei unitatii de neam, de credinta si de limba, idealul Unirii afirmandu-se intens prin eforturi, jertfe si eroism pe campurile de lupta din Transilvania si Dobrogea, de pe Valea Jiului si de pe Arges, ca si pe cele de la Marasti, Marasesti si Oituz. Sacrificiile natiunii romane in campania anilor 1916 si 1917 au fost rasplatite de izbanda idealului national, in conditiile prabusirii autocratiei tariste si a destramarii monarhiei austro-ungare, precum si in contextul afirmarii dreptului popoarelor la autodeterminare pe baza principiului nationalitatilor. Infaptuirea statului national a permis natiunii romane sa-si puna in valoare energiile si capacitatile sale creatoare in slujba progresului economic, a dezvoltarii stiintei, invatamantului si a culturii. Evoluand in cadrul regimului de democratie parlamentara, Romania s-a inscris in anii interbelici pe traiectoria unei vieti moderne, aducandu-si pe plan international o contributie substantiala la opera de pace si securitate. Evocand astazi, din perspectiva celor noua decenii, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, omagiul si recunostinta noastra se indreapta catre poporul intreg, cum spunea Nicolae Iorga, „de oriunde (pretutindeni) si din toate veacurile, martir si erou”.
