Presedintele Traian Basescu s-a declarat dezamagit ca sefii grupurilor parlamentare ale PDL au semnat pentru „diminuarea atributiunilor ANI” si a criticat totodata lipsa unei reactii publice din partea europarlamentarului democrat-liberal Monica Macovei cu privire la acest lucru. „Monicai Macovei, care face morala tuturor, am vrut sa-i transmit acest mesaj”, a spus seful statului.
„Pentru mine marea dezamagire, dar este doar o confirmare a despartirii mele de PDL, este ca, in faza initiala, sefii celor doua grupuri PDL de la Senat si Camera Deputatilor, dl Toader si dl Radulescu, au semnat pentru diminuarea atributiunilor ANI. Nu cred ca Toader sau Radulescu au semnat pentru fara sa-si consulte conducerea partidului”, a declarat Traian Basescu, miercuri seara, intr-o emisiune la postul B1 TV.
Insa, criticile lui Traian Basescu la adresa Monicai Macovei nu sunt justificate deoarece aceasta chiar a cerut retragerea semnaturilor celor doi parlamentari si avut o si reactie publica pe aceasta tema. Pe data de 7 decembrie, Monica Macovei a declarat pentru Digi 24 ca a facut demersuri pentru ca cei doi parlamentari sa-si retraga semnaturile de pe proiectul legislativ care diminua atributiile ANI. „Vă dați seama că eu am fost și sunt total împotriva limitării puterilor ANI și, de altfel, am și intervenit pentru retragerea semnăturilor. Nu am discutat cu cei doi parlamentari PDL, am scris șefului partidului. Întrebările de ce au semnat adresați-le lor, eu vă spun că am intervenit pentru a-și retrage semnăturile, și le-au retras”, a afirmat Monica Macovei. Aceasta a scris despre declaratiile de la Digi 24 si pe blogul sau personal.
Seful statului s-a referit la proiectul de lege depus la inceputul lunii decembrie de mai multi parlamentari, de la toate partidele , care ii scapa pe senatori si deputati de Agentia Nationala de Integritate (ANI). PDL a anuntat ulterior ca isi retrage semnaturile de pe proiectul de lege.
„M-am uitat la Monica Macovei, care tot timpul avea atitudine. Macovei nu a luat nicio atitudine publica cand seful grupului PDL de la Senat a semnat pentru reducerea atributiunilor ANI, cand seful grupului PDL de la Camera a semnat, alaturi de PSD si PNL, pentru rezolvarea problemelor de incompatibilitate. Parca mi se pare prea mult pentru un loc eligibil la europarlamentare, prea mult se sacrifica principiile atatia ani afisate. Monicai Macovei, care face morala tuturor, am vrut sa-i transmit acest mesaj si atat”, a spus Basescu.
Sursa: www.hotnews.ro