Nu-mi doresc o Românie ca afară, pentru că ea e una naturală, nu-i ca statuia unui om din ceară, ce dispare la aerul de-afară. E unică pe glob, e frumoasă şi bogată, nedescoperită încă de mulţi dintre noi. Este una dintre cele mai bogate ţări Europene. Are tot ce şi-ar dorii mulţi vecini să aibă ţara lor. Munţi şi văi, câmpii şi ape, iar de vecini cu râuri se desparte. Pământul ei dă roade aurii atât la suprafaţă, cât şi din adâncuri. Mulţi şi l-au dorit şi nu au încetat să şi-l dorească. Acest pământ cu minunile lui, cu munţi şi mare, câmpii cu lanuri aurii, un fluviu şi o deltă, a fost primit de poporul ăsta, ca dar de la Dumnezeu şi ca orice dar primit de la El, e sfânt şi nu se înstrăinează. De aceea îngrijorarea românilor în această perioadă a luat proporţii, ajungând aproape de o limită. E un paradox să trăieşti într-o asemenea ţară şi să te duci să-ţi câştigi existenţa în afara ei. Majoritatea românilor nu înţeleg ce se întâmplă pentru că şi după realizarea unei majorităţi parlamentare în care şi-a pus multe speranţe pentru viitor, lucrurile nu merg aşa cum şi-au dorit. Aşteptările au fost în zadar, pentru că politicile statului lipsesc cu desăvârşire. Avem impresia că hotărârile politice, sociale şi chiar economice, se i-au în altă parte. Dezbinarea în societatea românească a căpătat dimensiuni şi mai mari. Suntem martorii unor confruntări zilnice între instituţiile statului, prin reprezentanţi lor. Confruntări sterile care nu ne aduc vre-un beneficiu. Şi nu înţelegem cui folosesc aceste războaie dintre instituţii. Avem dreptul să gândim, să presupunem că numai unora din afară le poate servi această dezbinare. Avem dreptul să gândim că forţe din afară acţionează prin interpuşii de aici, care ocupă funcţii înalte, la destructurarea României. Niciodată România nu a fost atacată cu atâta forţă din interiorul ei, aşa cum este atăcată acum. S-a ajuns ca atacurile dintre instituţii să se facă la vedere cu toate resursele umane, mijloacele administrative şi mediatice, folosindu-se informaţiile şi mai ales dezinformarea. S-a ajuns până acolo, să implice chiar serviciile naţionale de informaţii. Exemplul implicării STS-ului de acum un an şi jumătate într-o campanie electorală, este doar unul la vedere. Cum se face de am ajuns aici? Cine se bucură şi cine profită de această stare de lucru, de această dezbinare? Conform principiului, ,,dezbină şi domină”, cineva are un interes. Păi hai să aflăm cine se bucură de forţa noastră de muncă ieftină? Cine este agentul de influienţă, pentru cei interesaţi de această forţă de muncă? Şi cine i-a sfătuit să plece mai repede afară, pentru a-şi găsi un loc de muncă. S-a aruncat pe piaţă existenţa şi rolul agenţilor de influienţă în slujba unor puteri străine, iar mass-media a ridiculizat apariţia zvonului. Dar când vezi suprapunerea vorbelor peste fapte, între ce se spune şi ce se întâmplă, nu mai ai dubii. Aştepţi ca cineva să se sesizeze, să rezolve cazul, să avem un răspuns, pentru că aşa se întâmplă într-un stat civilizat spre care tot tindem. Când nimic nu se întâmplă, putem să credem că justiţia aparţine cuiva şi răspune decât la comenzile acestuia? O justiţie independentă trebuie să dea un răspuns imediat unei acuzaţii grave aduse celor puşi în funcţii înalte. Totul ţine de factorul uman. El sfinţeşte locul. Când vom avea conducători ai neamului responsabili, devotaţi acestui popor, care să lupte pentru o cauză a românilor şi nu pentru un ideal personal, ţara asta poate ieşi din mocirlă. Tot am avut conducători care s-au închinat străinătăţii, pupând mâna ba lui Hitler, ba lui Stalin, punându-le la dispoziţie unuia petrolul, celuilalt grânele, iar acum i-au poziţia de drepţi în faţa acelora, pe care i-am aşteptat cincizeci de ani să vină. Si cei din est, şi cei din vest, au ceva comun cu stelele pe care tot le-au pus, ba pe frunte, pe steaguri ori pe uzine şi pe care noi ne-am străduit să le dăm jos, pentru că nu le-am îndrăgit, deoarece ni s-au impus, fapt observat si consemnat de Păstorel (Alex. Teodoreanu) într-o strofă a lui, ,,Câte stele sunt pe cer”, ,,Toate pân-la ziuă pier”, ,,Numai una, ca o proastă”, ,,Şade pe uzina noastră”. Ne-am săturat să tot fim la cheremul unora, ori altora, să le oferim tot ce avem mai bun, ori să le excutăm ordinele. La ce industrie am avut în 90, dacă retehnologizam jumătate din ea, nu ne mai pleca forţa de muncă în afară. Şi fabrica Dacia, este unul din exemplele care pot fi date, pentru că acolo decizia nu ne-a aparţinut, fiind o firmă româno-franceză. Ce ne împiedica să procedăm şi noi cu fabricile noastre la fel? Aleşii neamului trebuie să fie conştienţi de faptul că numai o legislaţie solidă, o constituţie construită pe piloni rezistenţi, poate scoate ţara la lumină. Filosoful grec Aristotel spunea ,,Legea este ordine. O lege bună dă o ordine bună” iar Cicero, un prolific scriitor roman, spunea că ,,Mai multe legi, mai puţină dreptate”. Avem legi cu nemiluita, interpretabile în urma cărora se dau hotărâri judecătoreşti contradictorii, neunitare. Legi care se suprapun devenind nule. O justiţie independentă şi responsabilă de hotărârile date, poate scoate ţara din situaţia actuală, din întunericul războiului intern.
Col.(r) Constantin Nour
