Cum toate îi merg pe dos în viaţă, Britney Spears ÅŸi-a găsit un nou refugiu: mâncarea. Protagonista hit-ului „Piece of me†şi-a afiÅŸat un trup mai mult decât dolofan, atunci când a mers la cină la restaurantul ei preferat „Shu Sushiâ€, din Bel Air.
Îmbrăcată într-o rochie neagră foarte mulată, cântăreaţa americană a lăsat să se vadă o burtică generoasă, care ar putea avea două motivaţii: ori solista a pus câteva kilograme în plus, ori este însărcinată. În orice caz, timpul va decide care dintre cele două este varianta corectă.
Un alt element care a atras atenţia la Brit a fost faptul că şi de data asta şi-a lăsat bikini acasă, ceea ce s-a văzut chiar în momentul în care solista a coborât din maşină. Probabil că tatălui Jamie Hince, care se ocupă acum de fiica lui, i-a scăpat acest mic amănunt, lăsându-şi odrasla să se facă încă o dată de râs în faţa paparazzilor.
După o săptămână de ÅŸedere involuntară la un spital neuropsihiatric, Brit a intrat sub curatela tatălui, care se pare că îi îngrădeÅŸte solistei mai toate libertăţile. „Parcă s-ar afla în arest. Nu are voie să-ÅŸi întâlnească prietenii, nu are voie să dea telefoane. Bodyguarzii o urmăresc la tot pasulâ€, a declarat avocatul Jon Eardley, care de altfel a depus ÅŸi o plângere la tribunal, în care a subliniat că drepturile civile ale lui Britney Spears sunt violate.