Au trecut puţin peste 48 de ore de când a devenit mămică pentru prima dată. Actriţa Dana Rogoz spune că sentimentul matern este inegalabil şi, cu toate că nu este ea „cea mai cea”, fiul ei, Vlad Luca este, fără nicio îndoială, copilul perfect.
Dar nu departe de perfecţiune este şi proaspăta mămică. Deşi a născut cu două zile înainte de termenul stabilit pentru cezariană, băieţelul fiind mai grăbit, Dana nici nu pare că a fost recent supusă unei operaţii. Ea este la fel de înloritoare ca pe timpul sarcinii, plină de vitalitate şi de optimism, cu un simţ matern puternic, astfel încât celebra depresie postanatală o va ocoli cu siguranţă.
Tânăra mămică îşi alăptează bebeluşul, despre care spune că este nu doar foarte frumos, ci şi foarte cuminte.
În ceea ce priveşte travaliul, naşterea şi primele ore ca mămică, Dana povesteşte pe blogul ei:
„Totul a decurs mult mai uşor decât îmi închipuiam, de la primele contracţii, la operaţie (la final am ales şi recoltarea de celule Stem), prima masă la sân, prima noapte, prima coborâre din pat… Credeam că o să fiu mai speriată, mai neîndemânatică, dar natura îşi face treaba”, spune ea.
Şi chiar şi-a făcut treaba bine pentru că, astăzi, vedeta a mărturisit în emisiunea „La Măruţă” că nu are de gând să angajeze o bonă care să o ajute să îşi îngrijească fiul. „Sunt mai echilibrată decât mi-am închipuit, aşa că nu îmi iau bonă. Sunt alături de mine Radu (soţul ei – n.r.) şi mama”, a mai spus Dana Rogoz.
Sursa: www.libertatea.ro