Piaţă antică de ceremonii descoperită în Peru

O echipă de arheologi germani şi peruani au anunţat descoperirea celui mai vechi complex monumental din Peru, o piaţă de ceremoniii cu o vechime de aproximativ 5.500 de ani, amplasată în apropiere de zona de coastă din nordul statului peruan, informează Associated Press recepţionată de Rompres.

Datarea cu carbon a mostrelor de material descoperite în acest sit arheologic indică faptul că această piaţă pentru ceremonii a fost construită între anii 3500 şi 3000 î.d.Hr., conform lui Peter Fuchs, arheologul german care a condus excavările.

Această descoperire demonstrează faptul că a existat o civilizaţie avansată în Peru, contemporană cu civilizaţiile antice din Orientul Mijlociu şi sudul Asiei, a apreciat Ruth Shady, un proeminent arheolog peruan ce a condus săpăturile care au avut ca rezultat descoperirea oraşului antic Caral în 2001. Ruth Shady îndeplineşte funcţia de consilier pe lângă Institutul naţional al Culturii din Peru şi nu aparticipat la aceste săpături.

Această descoperire ridică noi întrebări cu privire la natura condiţiilor specifice care au dus la naşterea şi dezvoltarea în diferite puncte ale globului a unor civilizaţii avansate în aproape acelaşi timp, a mai precizat ea.

Piaţa circulară, folosită atât ca spaţiu social cât şi ritual, în ceremonii sacrificiale şi de divinaţie, este construită din blocuri de piatră şi argilă şi face parte din complexul arheologic Sechin Bajo aflat la poalele Anzilor, la aproximativ 330 de kilometri de Lima. Echipa de arheologi condusă de germanul Peter Fuchs lucrează pe acest sit încă din 1992.

ÃŽntr-o structură arheologică adiacentă acestei pieÅ£e, structură ce datează din jurul anului 1800 î.d.Hr., echipa de arheologi a mai descoperit o friză din argilă veche de 3.600 de ani ÅŸi înaltă de 1,8 metri, prezentând imaginea unui preot ce oficia sacrificii umane, stând în picioare cu braÅ£ele desfăcute într-un gest ritual ÅŸi Å£inând un cuÅ£it într-o mână ÅŸi un cap uman în cealaltă. Această imagine a mai fost descoperită ÅŸi în mormintele Moche găsite de-a lungul coastei nordice a statului Peru la sfârÅŸitul anilor ’80.

Această descoperire ”indică faptul că oamenii care trăiau în America, sau Lumea Nouă, aveau aceaÅŸi capacitate de a construi civilizaÅ£ii ca ÅŸi cei din Lumea Veche”, a mai comentat Ruth Shady.

Descoperirea Caralului de Ruth Shady a ţinut prima pagină a ziarelor în 2001 după ce în urma analizei cu carbon s-a stabilit că acest oraş a fost construit în jurul anului 2.627 î.d.Hr. şi demonstrând astfel că în America existau importante centre urbane contemporane cu cele din Egipt şi Mesopotamia, cu 1.500 de ani mai devreme decât se credea iniţial.ROMPRES

Adauga un comentariu

*