Transportatorii vor primi înapoi o parte din acciza la carburant

Transportatorii vor primi înapoi 4 cenţi din acciza la carburanţi ce va fi introdusă începând de astăzi. Guvernul a anunţat că suma va fi achitată trimestrial pe baza facturii de achiziţionare. Şi fermierii vor primi o compensaţie de 1,8 lei pe litru pentru motorina utilizată în agricultură, începând cu trimestrul al doilea din 2014.

O parte din acciza de 7 eurocenţi ce se aplică începând de astăzi la fiecare litru de carburant achiziţionat va fi returnată transportatorilor care au licenţă. Anunţul a fost făcut de primul-ministru Victor Ponta, urmând ca iniţiativa să se concretizeze într-un act normativ ce va fi adoptat mâine în şedinţa de Guvern. Pentru fiecare litru de motorină consumat, transportatorii vor primi 4 eurocenţi, însă doar în baza facturilor de alimentare, plăţile urmând să se facă trimestrial. „Cei cu firmele de transport, cu camioanele, se uită cât costă motorina în Ungaria, cât costă în Bulgaria şi cât costă pe piaţa neagră, că există în continuare o piaţă neagră de alimentare cu carburanţi. Cei cu camioane, dar şi cei cu firme mai mici alimentează din zone încă nefiscalizate. (…) Am stat de vorbă cu Uniunea Naţională a Transportatorilor şi am întrebat care este efectul asupra transportatorilor a acestei accize. (…) Şi miercuri vom adopta actul normativ, deci, tot ce se cumpără de către transportatorii care au licenţă de transport, cu factură, motorină, în trimestrul III îmi aduc acea factură şi din şapte eurocenţi cât a crescut (acciza pe litru – n.r.), trei îi dă transportatorul şi patru îi dă Guvernul înapoi“, a declarat premierul, citat de Agerpres. Primul-ministru a apreciat că astfel va veni în sprijinul transportatorilor care alimentează în mod legal şi, totodată, menţinerea accizei va aduce bani la buget pentru a asigura cofinanţarea în proiecte europene de infrastructură. „Pot să spun: bun, nu mai aplicăm acciza. O să găsim de undeva, nu ştiu, nu m-am gândit la modul serios, să tăiem 1,8 miliarde de lei, dar trebuie să o punem de la anul. Trebuie să o punem de la anul, pentru că nu poţi să cheltui banul de la fonduri de coeziune, infrastructura mare, dacă nu ai din ce să pui cofinanţarea“, a subliniat Victor Ponta. Şi fermierii vor primi o compensaţie pentru creşterea accizei la motorina utilizată în agricultură, începând cu al doilea trimestru al anului 2014. Astfel, potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Botănoiu, agricultorilor le va fi returnat „în jur de 1,8 lei pe litrul de motorină consumat“. „Dacă pentru ultimul trimestru din 2013, agricultorii primesc 1,39 lei pe fiecare litru prin rambursarea diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, în primul trimestru din acest an, conform noii metodologii de calcul, acest sprijin a crescut la circa 1,51 lei pe litru, iar după 1 aprilie, odată cu majorarea suplimentară a accizei cu 7 eurocenţi, Ministerul Agriculturii va compensa creşterea şi va plăti fermierilor aproximativ 1,8 lei pe litru“, a spus Botănoiu. Acesta a precizat că subvenţionarea pe care o face Ministerul Agriculturii este de 94% din valoarea accizei pe care preţul motorinei o conţine. În acest sector, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21 de euro/1.000 litri, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Adauga un comentariu

*