Peste 900 de polițiști vor acționa pentru siguranța și liniștea cetățenilordin județul Bacău, în intervalul 1-4 mai 2014, cu prilejul minivacanței de 1 Mai.
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Muncii și a Zilei Naționale a Tineretului, în intervalul 01.05 – 04.05.2014, vor avea loc diferite manifestări cultural-distractive şi sportive, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement, care impun adaptarea corespunzătoare a activităţilor specifice desfăşurate de structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău. În perioada menţionată, pentru îndeplinirea responsabilităților necesare asigurării unui climat de liniște și siguranță publică în județul Bacău, se va acționa cu peste 900 de polițiști, din care 645 de ordine publică, 97 de polițiști rutieri, 81 de investigații criminale și 84 din din cadrul altor structuri. Au fost dispuse măsuri pentru realizarea unei prezențe active a agenţilor de poliţie rutieră pe căile de acces ce converg spre locurile de agrement, stațiunile turistice, principalele drumuri naționale, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens. Ei vor acţiona în scopul combaterii excesului de viteză, prevenirii accidentelor, fluidizarea şi controlul circulaţiei în municipiile Bacău şi Oneşti, precum şi pe arterele de circulaţie ce tranzitează judeţul Bacău spre Nordul Moldovei, ori spre staţiunile turistice din judeţ: Tg.Ocna şi Slănic-Moldova. Astfel în această perioadă toate formaţiunile teritoriale de poliţie rutieră vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Fie că veți petrece aceste zile în parcuri, la mare sau la munte, fie că veți face o scurtă plimbare în aer liber Poliția Română vă recomandă să vă asigurați locuința, la plecare și să vă protejați bunurile. Celor care au ales să ptreacă aceste zile libere la o distanâă mai mare de casă, Poliția Rutieră le recomandă să își fragmeteze deplasările, alternând șofatul cu perioade de repaus, pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere cauzate de oboseală și, implicit, de diminuarea capacității de concentrare la volan.
Recomandăm pe această cale conducătorilor auto sa adapteze permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic! Acordaţi atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare! Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident! Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
Recomandăm tuturor cetăţenilor să sesizeze deîndată poliţia prin 112 atunci când viaţa, sănătatea, siguranţa bunurilor lor sau ale altora sunt puse în pericol.