Echipa Steaua Bucureşti şi-a asigurat, joi, titlul de campioană a României, al 25-lea din istorie, în urma victoriei din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0, în etapa a XXXI-a a Ligii I.
Cu trei etape înainte de final, Steaua are un avans de 10 puncte faţă de locul doi şi nu mai poate fi ajunsă, în contextul în care mai sunt 9 puncte în joc.
Steaua îşi păstrează astfel titlul de campioană după cel câştigat sezonul trecut.
Formaţia Steaua Bucureşti a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a XXXI-a a Ligii I, şi şi-a asigurat titlul de campioană a României.
Golul a fost marcat de Prepeliţă, în minutul 45+2, cu o lovitură cu capul de la marginea careului mic.
În minutul 90+3, de la gazde a fost eliminat Târnăcop, pentru un fault la Adi Popa.
Universitatea Cluj: Veselovsky – Ciupe, Ninu, Abrudan, Târnăcop – Lungu, Bucşa (Machado ’78) – Boutadjine, Cristocea (Calcan ’75), M. Nicu (Borza ’55) – Lemnaru. Antrenor: Mihai Teja.
Steaua: Tătăruşanu – Varela, Szukala, Gardoş, Latovlevici (Râpă ’90) – Pintilii, Prepeliţă – Ad. Popa, Sânmărtean (Iancu ’71), Tănase (Keşeru ’81) – Chipciu. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Cartonaşe galbene: Bucşa ’34, Târnăcop ’74, Borza ’80, Abrudan ’88 / Latovlevici ’38, Ad. Popa ’90+3
Cartonaş roşu: Târnăcop ’90+3
Arbitri: Marius Avram (central) – Aurel Oniţa, Octavian Şovre (asistenţi) – Lucian Rusandu, Florin Andrei (adiţionali) – Imre-Laszlo Bucsi (rezervă)
Observatori: Marian Dorobanţu, Octavian Goga.
Jocul a fost întrerupt pentru scurt timp în repriza a doua, după ce, în minutul 71, un suporter al Universităţii Cluj a intrat pe teren şi a încercat să îl lovească pe Varela.
Echipa Steaua va juca în etapa viitoare pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu, apoi în deplasare cu Petrolul Ploieşti, în ultima rundă urmând să întâlnească acasă pe Oţelul Galaţi.
Steaua este calificată şi în finala Cupei României-Timişoreana, unde va întâlni, la 23 mai, echipa Astra Giurgiu.
Jucătorii stelişti au sărbătorit pe teren câştigarea celui de-al 25-lea titlu de campioană a României, obţinut în urma victoriei din meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-0, în etapa a XXXI-a.
La finalul meciului de pe Cluj Arena, jucătorii stelişti au îmbrăcat tricouri pe care scria: „Campionii României” şi au salutat galeria prezentă la Cluj.
Sursa: www.mediafax.ro