Tinerii de la centrele de voluntariat ale Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ – Hârja şi de la Asociaţia „Kolping“ Oituz desfăşoară, în perioada 19-25 mai 2014, o săptămână de voluntariat în folosul comunităţii, care constă în activităţi gospodăreşti şi de mediu. Astfel, marţi, 20 mai, tinerii voluntari au trecut pe la asociaţia de la Hârja şi au fost implicaţi în activităţile de la ferma de animale. „Alături de ajutorul dat în tăierea şi stivuirea lemnelor, în igienizarea spaţiului din fermă şi din împrejurimi, voluntarii au curăţat şi islazul comunei dimpreună cu malurile râului Oituz, poluate cu deşeuri de hârtie, plastic, metale sau alte materiale non-biodegradabile. A fost o activitate rodnică, cu forţe proaspete ce au fost fructificate pe deplin atât în folosul conservării naturii, cât şi la îngrijirea bătrânilor din Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice Hârja, a căror hrană zilnică este asigurată în mare parte de produsele proaspete de la ferma de animale“, a spus pr. Ilarion Mâţă, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ Hârja. Tinerii de la cele trei centre de voluntariat ale Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ – Hârja, cu binecuvântarea şi implicarea directă a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, sunt prezenţi săptămânal în mijlocul bătrânilor şi al copiilor aflaţi în dificultate. Ei desfăşoară activităţi diverse de socializare cu aceştia, curăţenie, de realizare a unor obiecte handmade în atelierele special amenajate, activităţi specifice bucătăriei, de ecologizare a mediului şi altele. Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ – Hârja este o asociaţie nonguvernamentală cu caracter social-filantropic, cultural şi civic, înfiinţată în anul 2012. Prin misiunea sa, asociaţia îşi propune să ofere servicii sociale, medicale, educaţionale, psihologice şi spirituale de calitate copiilor, cât şi familiilor şi persoanelor vârstnice aflate în dificultate.