Asociația Tinerilor pentru România salută legea adoptată astăzi în Parlamentul României, conform căreia activitatea de voluntariat va fi recunoscută ca experiență profesională.
Contractul de voluntariat reprezintă convenția încheiată între un tânăr voluntar și un ONG sau altă instituție, în temeiul careia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului. De asemenea, organizația gazdă va elibera voluntarului un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate, iar activitatea întreprinsă va fi recunoscută ca experiență profesională. “Ceea ce a făcut astăzi Parlamentul este un act de normalitate. În țările occidentale un asemenea act normativ se aplică de foarte mulți ani, iar tinerii nu au întâmpinat dificultăți la angajare din cauza lipsei experienței. Un tânăr, după absolvire sau chiar în timpul anilor de studii, este normal să înceapă de undeva, iar voluntariatul reprezintă primul și cel mai important pas pentru dezvoltarea lui profesională”, afirmă drd. Tănase Tasențe, vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al Asociației Tinerilor pentru România. “Am așteptat de ani de zile o astfel de lege. Le mulțumim parlamentarilor că au răspuns, în sfârșit, cererilor noastre repetate. Era indispensabilă o astfel de lege deoarece tinerii erau discriminați la angajare. Experiența nu o câștigi numai atunci când ești remunerat pentru munca prestată, ci și pentru voluntariat”, declară Cristian Tănase, președintele Asociației Tinerilor pentru România. Asociaţia Tinerilor din România este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în 2013, care are ca obiective majore promovarea tinerilor în mediul social,economic şi educational, precum şi responsabilizarea acestora cu privire la viaţa lor şi rolul pe care îl au în familie, şcoală şi societate.
Drd. Tănase Tasenţe Vicepreşedinte