Simona Halep S-A CALIFICAT în sferturi la Roland Garros

australian-open-simona-halep-a-distrus-o-pe-lepchenko-si-a-ajuns-in-turul-3-112122-1Simona Halep, a patra favorită, s-a calificat în sferturile de finală la Roland Garros, în urma victoriei, scor 6-4, 6-3, cu Sloane Stephens, românca reuşind astfel să-şi egaleze cea mai bună performanţă la un turneu de Grand Slam, după ce a ajuns în aceeaşi fază şi la Australian Open.

Halep, locul 4 WTA, a avut nevoie de o oră şi 18 minute pentru a o învinge pe jucătoarea clasată pe locul 19 WTA (a 15-a favorită) şi pentru a accede astfel în antepenultimul act al turneului parizian, competiţie la care nu a pierdut niciun set în cele patru partide disputate la această ediţie.

Calificarea în sferturi este recompensată cu 430 de puncte WTA şi un premiu de 220.000 de euro.

În faza următoare, românca o va întâlni pe învingătoarea din partida Lucie Safarova (Cehia, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 23) – Svetlana Kuzneţova (Rusia, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 27).

Simona Halep a mai ajuns o singură dată în sferturile de finală ale unui Grand Slam, în acest an la Australian Open, când a fost eliminată de Dominika Cibulkova din Slovacia, scor 6-3, 6-0.

Sursa: www.mediafax.ro

Adauga un comentariu

*