La data de 01.07.2014, în jurul orei 11.00, pe DJ 243 B din comuna Stănişeşti, s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui minor.
La faţa locului poliţiştii au stabilit că un bărbat de 49 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat un minor de 7 ani, din localitate, care se angajase neregulamentar în traversarea străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma evenimentului, copilul a fost transportat la Spitalul Podu Turcului pentru îngrijiri medicale iar ulterior la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru mai multe investigaţii de specialitate.
Conducătorul auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.