Asociaţia de la Hârja şi-a premiat voluntarii

Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ – Hârja, membră a Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române, şi-a premiat la finalul acestui an şcolar voluntarii. Elevii şi profesorii de la trei colegii naţionale din Oneşti au fost remarcaţi pentru implicarea deosebită în activităţile de voluntariat din cadrul centrelor sociale ale asociaţiei din Hârja. „Aprecieri deosebite se cuvin directorilor instituţiilor care au accesibilizat parteneriatul viu dintre Biserică şi Şcoală, dar şi coordonatorilor centrelor din cadrul instituţiilor de învăţământ. Diplomele de voluntariat înmânate tuturor voluntarilor sunt expresia recunoştinţei noastre faţă de implicarea cu devotament a tuturor în a face viaţa mai frumoasă celor care sunt în suferinţă, lipsuri şi grele încercări. Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a valorificat şi apreciat potenţialul tinerilor, a investit în relaţia cu instituţiile de învăţământ şi a intensificat activităţile de voluntariat în toate centrele sociale de pe cuprinsul eparhiei, voluntarii devenind partenerii noştri de mare preţ în oferirea serviciilor social-filantropice“, a spus pr. Ilarion Mâţă, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ Hârja.

Adauga un comentariu

*