METRO Cash & Carry România extinde sortimentul de fructe și legume „De-ale noastre”, în 2014

De-ale noastre 2014 (4)METRO Cash & Carry România își consolidează programul  de susținere a producătorilor locali, „De-ale noastre”, dezvoltând cu aproximativ 30% sortimentul disponibil cu noi articole, printre care se regăsesc și fructele de pădure.

 “Continuăm să investim în «De-ale noastre», un program care aduce beneficii atât producătorilor de fructe și legume, cât și clienților și consumatorilor care se pot bucura astfel, de gustul și mirosul autentice al produselor de origine controlată, obținute prin tehnici tradiționale de cultivare. Ne bucurăm să avem alături de noi parteneri din 33 de localități, din 9 județe ale țării, și să îi sprijinim să practice o agricultură sustenabilă, să se dezvolte și să contribuie, în acest mod, și la dezvoltarea comunităților locale”, a declarat Gilles Roudy, Director General METRO Cash & Carry România.

De-ale noastre 2014 (7)O agricultură sustenabilă și produse de origine controlată

Programul „De-ale noastre” este primul de acest tip din România, fiind lansat de companie în 2012, cu scopul de a veni în sprijinul agricultorilor din bazinele legumicole ale țării. Pe lângă asigurarea unei piețe de desfacere a produselor în rețeaua magazinelor METRO Cash & Carry România,  agricultorii din cele 33 de comunități care participă la program beneficiază de soluții de colectare și ambalare, de consultanță, precum și monitorizare și distribuție. Inginerul agronom, consultant METRO, îi asistă pe producătorii parteneri pe parcursul fiecărei etape a procesului de producţie, oferindu-le sfaturi privind: selecţia soiurilor, perioada optimă de recoltare, tehnici şi mijloace de producţie sau metode de eficientizare a costurilor de producţie şi a resurselor.

Fructele și legumele “De-ale noastre” sunt urmărite cu atenție, din momentul semănatului și până în momentul în care acestea ajung pe rafturile magazinelor. Astfel, se asigură trasabilitatea sau originea lor controlată, o garanție a siguranței alimentare și a calității lor superioare. Informaţii referitoare la originea acestora, metodele de producţie folosite sau perioada de recoltare sunt disponibile la raft.

De-ale noastre 2014 (8)Peste 45 de sortimente de fructe și legume “De-ale noastre”

În 2014, METRO Cash & Carry România adaugă produse noi în sortimentul “De-ale noastre”, programul ajungând la o ofertă de 45 de legume și fructe produse local. Printre noile articole se numără fructele de pădure, ciupercile și broccoli.

Tehnicile tradiționale de cultivare conferă gustul și mirosul deosebit ale acestor produse și se bazează pe utilizarea, în proporție de peste 90%, a îngrășămintelor naturale.

Produsele „De-ale noastre” sunt disponibile în rețeaua magazinelor METRO România, în intervalul mai-decembrie 2014, perioada de vârf (cu cele mai multe produse disponibile la raft) fiind iunie-septembrie.

De-ale noastre 2014 (1)Programul face parte din platforma METRO Cash & Carry România, de susținere a producătorilor locali, prin care compania încurajează dezvoltarea unor sectoare cheie ale economiei și stabilește noi standarde la nivelul pieței și a producătorilor.

Adauga un comentariu

*