Polițiștii bacauani au reținut patru bărbați bănuiți că ar fi pretins camătă aproximativ 70000 de euro de la trei părți vătămate.
Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat patru percheziții domiciliare în municipiul Bacău, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni cu violență și șantaj. Din locuințele bănuiților au fost ridicate, în vederea cercetărilor mai multe obiecte și valori. Patru bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 52 de ani, membri ai grupării infracționale, au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.În urma investigațiilor efectuate polițiștii au stabilit că în perioada 2011-2014, trei persoane din municipiul Bacău cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani ar fi împrumutat, cu camătă, de la membrii grupării infracționale sume de bani cuprinse între 200 și 800 de euro. În acest interval de timp părțile vătămate ar fi fost obligate de cei în cauză, prin violență și amenințări, să plătească săptămânal dobânzi de 50% din sumele împrumutate, cauzându-se un prejudiciu total de 70000 de euro. Față de cei patru bărbați s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de camătă și șantaj.