Aşezământul de la Hârja şi-a cinstit ocrotitorul

Beneficiarii, angajaţii şi binefăcătorii Aşezământului de bătrâni de la Hârja, judeţul Bacău, l-au cinstit pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. A fost oficiata Sfânta Liturghie, slujba Acatistului şi Te Deumul pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra beneficiarilor şi ostenitorilor din centru. „După rânduielile liturgice, au urmat o serie de momente cultural-artistice. De asemenea, s-au rostit poezii închinate Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, alcătuite de beneficiari ai centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice, pricesne şi cântări adresate slăvitului voievod“, a relatat pr. Ilarion Mâţă, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ Hârja.

Aşezământul de bătrâni de la Hârja a fost înfiinţat în 2006, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În prezent, aproape 100 de bătrâni sunt instituţionalizaţi în acest aşezământ, 20 de persoane vârstnice sunt îngrijite la domiciliu, iar 20 de copii din familii defavorizate primesc ocrotire socială. Cele aproape 150 de persoane sunt îngrijite de peste 50 de ostenitori.

Adauga un comentariu

*