Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2005-2012 a unor infracţiuni de corupţie, a anunţat joi Direcţia Naţională Anticorupţie.
În cursul zilei de 17 iulie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate un nr. de 28 de percheziţii domiciliare în locaţii situate pe raza județului Bacău, între care 3 instituţii publice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.