Vizită la Schitul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ – Iteşti

Centrul social-cultural-filantropic „Sfântul Antipa de la Calapodeşti“, aflat la Schitul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ – Iteşti, a fost vizitat de preşcolarii Grădiniţei Sweet-Dreams Kindergarten din Bacău. Urmărind să îi familiarizeze pe copii cu informaţii privind ocupaţiile tradiţionale ale românilor, conducerea şi educatorii grădiniţei au organizat o excursie de o zi la câteva obiective din jurul oraşului. Astfel, în prima parte a zilei, grupul format din 15 preşcolari a poposit la Centrul social-cultural-filantropic „Sfântul Antipa de la Calapodeşti“. Ei au văzut animalele care se află la fermă, felul în care ele se hrănesc şi sunt îngrijite, dar şi care sunt produsele obţinute în urma creşterii animalelor. Pe întreg parcursul vizitei lor, micuţii au fost însoţiţi de pr. Codrin Laslău, coordonator în cadrul centrului, şi de maica Andreea Olteanu, de la Centrul eparhial Roman, care au încercat să le facă şederea cât mai plăcută şi mai instructivă.

Adauga un comentariu

*