Sammy Braddy, posesoarea celor mai frumoşi sâni din showbiz

sammy.jpgA studiat arta plastică, dar şi-a dat repede seama că ea însăşi este o operă de artă. Vie. Şi de aceea a preferat să devină model. Acum, este una dintre cele mai apreciate femei din Marea Britanie. Sammy Braddy a avut curajul să se ducă în Irak, pentru a ridica moralul soldaţilor de acolo. Iar toate privirile s-au oprit asupra bustului ei. „De multe ori am auzit spunându-se că am cei mai frumoşi sâni din showbiz. Mulţi oameni mi-au mărturisit că nu au mai văzut niciodată alţii ca ei”, mărturiseşte englezoaica, fără falsă modestie.

Frumoasa brunetă înaltă de 1,65 metri şi care cântăreşte 54 de kilograme evită să spună dacă s-a lăsat pradă mâinilor pricepute ale chirurgilor esteticieni sau nu. E drept însă că acest lucru contează mai puţin. Are oferte de la mai toate revistele care se adresează bărbaţilor, iar pictorialele ei sunt extrem de apreciate. De aceea, apariţia în revista Nuts a constituit un adevărat eveniment pentru insulari.

Åžatena cu ochi albaÅŸtri nu este însă doar model. A luat lecÅ£ii de actorie, de balet, studiază chitara ÅŸi mărturiseÅŸte că nu este o cântăreaţă deloc rea. Nu ar fi exclus, aÅŸadar, să o vedem încercându-ÅŸi norocul ÅŸi pe scenă, măcar ca interpretă, dacă nu ÅŸi ca actriţă. Oricum, este cert că, dacă acest lucru se va produce curând, puÅ£ină lume va acorda atenÅ£ie modului în care cântă Sammy. Ajunge un decolteu adânc ÅŸi sala va fi de partea ei…

Antena 3

Adauga un comentariu

*