Statele Membre îşi pot spori producÅ£ia de lapte cu cu 2%, dacă doresc astfel, începând cu 1 aprilie 2008, dar ar trebui să existe un mecanism de „echilibrare” între statele care au cote mai mari ÅŸi cele care au cote mai mici, pentru a evita penalizarea oricărui stat care are surplus. Aceasta ar trebui să fie soluÅ£ia la cerinÅ£ele din ce în ce mai mari pe piaÅ£a laptelui, considerându-se în egală măsură situaÅ£iile diferite dintre producătorii Europeni de lapte.
Pentru a îndpelini cererea de lapte din ce în ce mai mare în Uniunea Europeană şi pe pieţele mondiale, Comisia a propus recent sporirea producţiei de lapte cu 2% în toate Statele Membre, începând cu 1 aprilie 2008, ceea ce ar reprezenta un potenţial de 2,84 milioane tone în plus pentru anul 2008/2009, faţă de totalul curent de 145,7 milioane tone.
În timpul dezbaterii dinaintea votului în plen, majoritatea Deputaţilor Europeni s-au declarat în favoarea sporirii cotelor de lapte, pentru a permite sectorului laptelui să profite de noile oportunităţi pe pieţele mondiale. Alţii, între care şi raportorul Elisabeth Jeggle (PPE-DE, DE), şi-au exprimat temerea că o creştere uniformă de 2% ar duce la preţuri scăzute plătite producătorilor deja în dificultate, în contextul în care cotele sunt utilizate sub nivelul minim în multe regiuni. În Comisia pentru Agricultură s-a ajuns însă la un consens, în februarie.
Textul de compromis
Textul de compromis aprobat în plen miercuri la Strasbourg – cu 531 voturi pentru, 104 împotrivă ÅŸi 22 abÅ£ineri – permite Statelor Membre să-ÅŸi crească producÅ£ia de lapte cu 2% începând cu 1 aprilie 2008, dacă doresc astfel. TotuÅŸi, pentru anul 2008/2009, taxele în caz de depăşire a acestui procent n-ar trebui plătite decât dacă există un excedent la nivel European, după reechilibrarea între ţările care ÅŸi-au depăşit cotele ÅŸi cele care le-au sub-utilizat.
Intervenţii deputaţi români:
Maria Petre (PPE-DE). – Aş dori mai întâi să o felicit pe doamna raportor pentru munca efectuată şi pentru efortul depus în găsirea unui compromis pe această temă extrem de delicată.
Ca deputat european provenind dintr-un nou stat membru consider benefică creşterea cu 2%, chiar dacă ne-am fi dorit un procent semnificativ mai mare, în special pentru statele membre care au atât cote scăzute de lapte, cât şi potenţial de producţie nefolosit. Creşterea cotelor naţionale de lapte nu constituie o ameninţare pentru stabilitatea pieţei laptelui.
Doresc să atrag atenÅ£ia asupra faptului că o creÅŸtere a cotelor cu 2% se va traduce de fapt într-o creÅŸtere reală a producÅ£iei de lapte la nivel comunitar doar cu 0,8%. Consider, de asemenea, că avem nevoie de menÅ£inerea sistemului actual de cote pentru a stimula consolidarea fermelor existente ÅŸi încurajarea înfiinţării celor noi. Termenii utilizaÅ£i în privinÅ£a cotelor din perspectiva reformei politicii agricole comune sunt aceia de procedură de „aterizare linăâ€, adică renunÅ£are treptată la cote.
Noile state membre şi mai ales România şi Bulgaria, care au aderat doar de la 1 ianuarie 2007 şi care, utilizând acelaşi limbaj, au „decolat†brusc, vor avea dificultăţi în adaptarea procedurilor de „decolare†la cele de „aterizare†lină. Dacă nu ar fi fost acceptată propunerea aceasta, cota repartizată României s-ar fi epuizat, ca şi în 2007, la jumătatea anului, ceea ce nu stimulează, ci descurajează complet proiectele de dezvoltare ale fermierilor noştri. Sper ca votul pe acest raport să fie şi în plen la fel de solid ca cel din Comisia pentru agricultură.
Constantin Dumitriu (PPE-DE), în scris. – Raportul elaborat de doamna Jeggle este extrem de important nu doar pentru propunerile în ceea ce priveşte creşterea cotelor de lapte, dar şi pentru definirea unor principii pe care trebuie să le avem în vedere în momentul în care vom lua în discuţie politica agricolă, per ansamblu.
In urma discuţiilor din Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală am convenit că este necesară o creştere a cotelor de lapte pentru statele membre chiar de la 1 aprilie 2008. Reprezint în PE România, un nou stat membru care s-a confruntat încă din primul an de la aderare cu o criză a cotei de lapte, insuficientă pentru a satisface cererea pieţei şi în neconcordanţă cu realităţile actuale. Sectorul laptelui din România a progresat foarte mult din momentul negocierii cotei de lapte în 2004 şi până la aderare, prin investiţii în tehnologie moderna, extinderea capacităţilor de producţie şi prin angajarea de personal nou. Menţinerea unei cote de lapte la acel nivel ar însemna faliment pentru investitori, şomaj în zonele rurale specializate pe producţia şi procesarea laptelui şi creşterea importurilor şi a preţului plătit de consumatori.
Raportul reprezintă un punct de cotitură pentru că Uniunea Europeană dovedeşte flexibilitate în soluţionarea unei probleme cu care se confruntă mai multe state membre. În cele din urmă cei care sunt beneficiarii acestui raport sunt cetăţenii europeni.