Accidente de circulatie pe fondul neacordarii prioritatii de trecere

 O femeie de 45 de ani, din comuna Gârleni, în timp ce conducea un autoturism pe un drum din aceeaşi localitate, la pătrunderea pe DN 2 G, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 63 de ani şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea conducătoarei auto care a fost transportată la Spitalul Buhuşi unde a primit îngrijiri medicale.Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Pe Calea Trotuşului din Dărmăneşti s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din primele cercetări poliţiştii au constatat că în timp ce un bărbat de 64 ani, din localitate, conducea un autoturism, pe fondul neacordării priorităţii de trecere, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un bărbat din Comăneşti, care în urma impactului a suferit vătămări corporale şi a fost transportat la Spitalul Comăneşti pentru îngrijiri medicale.Rezultatele testărilor cu aparatul etilotest a celor două părţi implicate în eveniment au fost negative.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*