Studiu: Femeile iartă mai uşor decât bărbaţii

Bărbaţilor le este mult mai greu să ierte pe cineva decât femeile, conform unui nou studiu, preluat de agenţia de presă ANI. Potrivit autorilor studiului, cercetători americani din cadrul Case Western Reserve University, actul iertării poate aduce beneficii inimii , având un efect de relaxare şi alungare a stresului, însă acest gest nu vine atât de natural la bărbaţi aşa cum se întâmplă la femei.

Se pare că bărbaţii tind să fie mult mai răzbunători decât femeile, care au fost învăţate din copilărie să se pună în locul celorlalţi, să fie mai capabile de empatie şi să nu pună un aşa mare accent pe partea vindicativă a dreptăţii.
Studiul a relevat însă că atât bărbaţii, cât şi femeile sunt mai înclinaţi spre iertare atunci când se văd capabili să comite aceeaşi faptă ca şi persoana incriminată. /Rompres/

Adauga un comentariu

*