Surse de fericire care te vor uimi

recunostinta-ca-sursa-a-fericiriiSe sustine ca nu exista un raspuns universal valabil la intrebarea „Ce ne face fericiti?„. Iata ca, desi fericirea nu este cuantificabila, oamenii pot identifica aspectele din viata care le aduc bucurie. Nu e vorba numai de bani, masini si vacante, ci mai degraba de o viata linistita alaturi de familie si prieteni si, din cand in cand, o iesire relaxanta in natura.

Uneori, de-a lungul viatii nostre, ne simtim pierduti sau blocati in fata situatiilor cu care ne confruntam. Tehnicile noastre de rezolvare a problemelor sau de creare a fericirii par sa nu functioneze, sa nu fie suficient de puternice incat sa ne ajute sa iesim dintr-o situatie complicata.

Si asta nu se intampla doar din cauza ca respectiva tehnica nu functioneaza, ci este atat de des utilizata, incat mintile noastre o aplica in mod inconstient si astfel ea devine mult prea familiara noua ca sa mai aiba puterea de a rezolva pe deplin problemele cu care ne confruntam.

Fii recunoscatoare pentru ceea ce ai

De cate ori nu ai spus ca daca obtii ceva, o sa fii multumita, iar atunci cand ti s-a indeplinit dorinta nu a mai fost de ajuns, ai vrut mai mult? Ei bine, ceea ce ai acum nu a venit din neant si cu siguranta ca sunt oamenii care nu au nici macar atat.

Nu mai medita atat mult asupra proprie persoane!

La un moment dat in viata cu siguranta ajungi sa te autoanalizezi si sa reflectezi la propria persoana. Pana la urma, acesta este modul real de a descoperi unde ne aflam si cum sa ajungem acolo unde ne dorim sa fim, dar mare parte din acest proces este daunator noua, prin faptul ca ne impiedica sa resimtim sentimente pozitive, sa experimentam fericirea la potentialul sau real.

Auto-disciplinarea continua este de fapt actiuna de intrerupere a propriei persoane si distragere de la alte activitati care necesita implicare totala.

Daca incetezi sa analizezi fiecare mic fior de emotie pe care il ai, vei ramane expus unui mediu extern care te va face sa simti diverse lucruri fie ca vrei asta sau nu.

Ramai focusat si ancorat in momentul prezent- poti analiza lucrurile mai tarziu, cand iti vei face timp, in mod constient, pentru acest tip de preocupari.

Redu nivelul asteptarilor pentru a-ti permite sa fii fericit!

Traim intr-o societate inflamata de asteptari. Totul incepe cu fraza “poti fi orice vrei tu sa fii”, care ne este introdusa in diverse moduri pe parcursul copilariei noastre.

De fapt lucrurile stau in felul urmator, chiar daca oricine poate atinge maretia in anumite domenii, avem totusi asteptari prea mari de la lumea in care traim. Majoritatea lucrurilor pe care le incercam, pur si simplu nu functioneaza. Si sincer, asta este spre binele nostru, deoarece majoritatea dintre noi nu suntem tocmai buni la lucrurile pe care le initiem. Ceea ce ar trebui sa incercam fiecare sa facem, atunci cand ajungem la un nivel, sa stam si sa meditam asupra lucrurilor la care suntem buni si putem sa facem performanta in acest sens, lucru ce ar duce la un trai mai fericit.

Atunci cand lucrurile nu merg asa cum ne dorim, avem tendinta sa ne suparam sau sa renuntam spunandu-ne “ei bine, asta nu functioneaza”, in timp ce de fapt ar trebui sa perseveram. Si perseverenta este usor de facut cand moralul tau nu a fost afectat. Mai precis, noi suntem capabili sa eliminam majoritatea emotiilor negative pe care le resimtim prin reducerea asteptarilor. Asta nu este acelasi lucru cu pesimismul. Este o lege de baza a probabilitatii.

fericire-endorfinaScapa de telefon si calculator atunci cand poti, sau macar impuneti sa faci asta in timpul liber !

Aceaste piese minunate a tehnologiei moderne au schimbat pentru totdeauna modalitatea de interactiune dintre oameni. Si aceaste schimbari nu sunt tocmai benefice. Nivelul de atasament pe care oamenii il au pentru telefoanele si calculatoarele lor ar trebui sa fie un semnal de alarma cum ca ceva nu merge tocmai bine.

Marea problema cu aceste tehnologii este ca transforma lucrurile neimportante in chestiuni urgente, intrerupand lucrurile care sunt cu adevarat importante si afectand abilitatea noastra de concentrare. Ele sunt printre cei mai mari factori de intrerupere si distragere a atentiei, dar si o sursa de stres.

Un lucru adus in mod repetat in atentia oamenilor, necesar obtinerii succesului in orice domeniu, este sa avem la dispozitie calupuri mari de timp in care sa nu fim intrerupti (1-2 ore), iar aceste mici dependente ne pot sustrage atentia si concentrarea.

O alta modalitate prin care poti vedea beneficiile renuntarii la telefon si calculator este sa consideri cum acest lucru te-ar constrange sa iti schimbi viata: mai multa interactiune cu celelalte persoane, nu mai esti la indemana oricui care doreste sa iti ia o parte din timpul tau liber, privesti mai mult la lumea din jurul tau, nu o mai interpretezi prin ecranul unui telefon sau a uniu calculator.

Incearca! Dupa ce depasesti anxietatea produsa de despartire, o sa te bucuri ca ai facut acest lucru! Ai sa descoperi fericirea mult mai usor.

Renunta la lucrurile materiale, deoarece fericirea nu sta in ele

Lucrurile materiale sunt alt factor care ne distrage de la ceea ce e cu adevarat important pentru noi. Tot ceea ce detii presupune efort si investirea unor resurse: achizitionarea, stocarea (in casa), intretinerea (timp, energie, bani), si un inventar mental imprecis.

Resursele pe care le aloci pentru gastionarea lucrurile pe care le ai nu pot fi utilizate in alt scop. In afaceri acest lucru se numeste cost de oportunitate. Acesta este mai degraba un lucru usor de pierdut din vedere, deoarece majoritatea dintre noi ia in considerare doar costul monetar al achizitionarii unui bun, nu si costul mult mai mare al detinerii acelui bun.

 

Adauga un comentariu

*