Poliţiştii au depistat pe strada General Ștefan Gușe din Bacău, un tânăr de 22 de ani, din comuna Măgura, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis.
Poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au depistat în trafic, pe DJ 119 A din comuna Sascut, o persoană de sex masculin, care conducea un autoturism înmatriculat în Franța.
Întrucât conducătorul auto nu avea asupra sa nici un act de identitate și era incoerent în relatarea datelor de stare civilă, a fost condus la sediul unității de poliție pentru cercetări.
Astfel polițștii au stabilit identitatea persoanei, un bărbat din județul Vrancea, care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
De asemenea, polițiștii au constatat că proprietarul autoturismului cunoștea faptul că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere.
Cei doi sunt cercetați acum și li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea cu știință a unui autovehicul pentru a fi condus de către o persoană care nu posedă permis.
În municipiul Bacău, pe strada Arcadie Șeptilici, polițiștii rutieri au procedat la urmărirea unui autoturism, al cărui conducător auto nu a oprit la semnalul efectuat de echipajul rutier.
Astfel, la intersecția cu DN 11, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu scuarul ce delimitează benzile de circulație.
La volanul autoturismului polițiștii au identificat un tânăr de 23 de ani, din Bacău, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.
În localitatea Săucești, pe DJ 207 F, polițiștii au depistat un bărbat de 50 de ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și i s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Poliţiştii rutieri din Onești au oprit în trafic pe DN 11 din localitatea Sănduleni, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Cașin.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul a prezentat spre control un permis de conducere eliberat de autorităţile italiene, asupra căruia există suspiciuni că este fals.
În cauză, permisul de conducere a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor şi s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul de către o persoană fără permis şi uz de fals.