Polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe DJ 118, din comuna Pîrjol, a avut loc un accident de circulație cu cinci victime.
Din cercetările efectuate la fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 60 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autoturism, condus regulamentar din sens opus, de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.
În urma producerii evenimentului, doi pasageri de 15 și 18 ani din autoturismul condus de tânăr, precum și trei pasageri de 51, 55 și 57 de ani din autovehiculul condus de bărbatul de 60 de ani, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la Spitalul Moinești pentru îngrijiri medicale.
Rezultatele testărilor cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.