„O nouă şansă în ocupare pentru grupurile vulnerabile”

Pentru a susţine revenirea foştilor deţinuţi în societate, dar şi pe piaţa muncii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în parteneriat cu Asociaţia DONIT şi cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, implementează proiectul „O nouă şansă în ocupare pentru grupurile vulnerabile” POSDRU/165/6.2/S/139732.În virtutea bunei colaborări interinstituţionale şi în calitatea penitenciarului de partener în societatea civilă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău şi Asociaţia DONIT au ales ca beneficiar Penitenciarul Bacău. Scopul acestui proiect constă în formarea profesională a 100 de deţinuţi tineri, custodiaţi de Penitenciarul Bacău şi obţinerea unei diplome în cadrul cursului ”Lucrător în structuri pentru construcţie”. Cursul de calificare se derulează în perioada iulie 2014 – februarie 2015. Toţi  participanţii care vor absolvi cursul,  vor primi 20 de zile câştig, reduse din pedeapsa pe care o au de executat, în conformitate cu art.96, lit.e din Legea privind    executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Prin dobândirea calificării într-o meserie se urmăreşte creşterea şanselor de recuperare socială a persoanelor care au executat sancţiuni privative de libertate, dar şi creşterea eficienţei intervenţiei recuperative derulate de specialiştii unităţii de detenţie. Reintegrarea socială a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate reprezintă un proces care presupune acomodarea foştilor deţinuţi la normele sociale civile  şi rezolvarea diferenţei între aspiraţii şi posibilităţi prin facilitarea  accesului pe piaţa muncii. Proiectul POSDRU/165/6.2/S/139732„O nouă şansă în ocupare pentru grupurile vulnerabile” este cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 “Promovarea incluziunii sociale”, DMI 6.2  “Îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.

 Inspector principal Mădălina Mătăsaru, Purtător de cuvânt Penitenciarul de Minori şi Tineri Bacău

Adauga un comentariu

*