In 1707 are loc “Dezastrul naval din Sicilia”, in timp ce navele Marinei Regale britanice se deplasau, prin manevre riscante, printre recifele aflate la vest de Insulele Siciliei, patru nave s-au scufundat si aproximativ 2.000 de oameni si-au pierdut viața.
In 1797 Francezul André-Jacques Garnerin efectueaza in premiera mondiala o saritura cu parașuta dintr-un balon.
In 1865 se fondeaza primul ziar muncitoresc cubanez “La Aurora”.
In 1883 are inaugurarea Opera Metropolitan din New York City, unul dintre centrele culturii muzicale mondiale, prilej in care se interpreteaza opera “Faust”, a compozitorului francez Charles Gounod.
In 1895 deraiaza un tren in gara Montparnasse din Paris, acesta depasind capatul liniei si patrunzand 30 m pe peron, astfel iesind prin fatada garii.
In 1911 iese de sub tipar primul numar al revistei literare, artistice si sociale “Flacăra”, sub directia lui Constantin Banu.
In 1932 are loc a treia “Conferinta balcanica de la Bucuresti”, la care participa Albania, Grecia, Iugoslavia, România si Turcia, moment in care se pun bazele unui pact politic balcanic bazat pe principiul neagresiunii.
In 1964 Jean-Paul Sartre refuza Premiul Nobel pentru Literatura, deoarece, declara el, nu isi dorea sa fie „transformat” de acest premiu.
In 1968 Apollo 7 aterizeaza conform planului, coborand in Oceanul Atlantic dupa ce a orbitat de 163 de ori in jurul Terrei.
In 1974 se inaugureaza Centrul Național de Fizica București.
In 1991 Arhiepiscopul Bartolomeu I este ales cel de–al 270–lea patriarh ecumenic al Constantinopolului, liderul spiritual al ortodocsilor din intreaga lume.
In 1811 se naste Franz Liszt, compozitor si pianist maghiar; in 1846, Dimitrie Brândză – medic, naturalist si botanist roman, membru al Academiei Romane si fondator al Gradinii Botanice din Bucuresti; in 1870, Ivan Alexeevici Bunin – scriitor rus, laureat al Premiului Nobel; in 1907, Cella Serghi – scriitoare romana; in 1927, Constantin Olariu- scriitor roman; in 1943, Catherine Deneuve, nascuta Catherine Fabienne Dorléac – actrita franceza de film; in 1952, Mircea Sandu – fotbalist roman; in 1954, Ionel Tudor – compozitor si dirijor roman.
In 1882 moare Ion Andreescu, pictor roman, membru post-mortem al Academiei Romane; 1906, Paul Cézanne – pictor francez; in 1916, Ion Sbierea – filolog si folclorist roman, membru fondator, in 1866, al Academiei Romane; in 1982, Mircea Ștefănescu – dramaturg roman; in 1986, Albert Szent-Györgyi – fiziolog maghiar, laureat Nobel pentru Medicina in 1937; in 2008, Nicolae Boșcaiu – biolog roman, membru al Academiei Române.