Activităţi comemorative dedicate Zilei Vânătorului de Munte

Elevii Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare au participat la cea de-a IX-a ediţie a manifestării ,,ZIUA VÂNĂTORILOR DE MUNTE” organizată de Primăria oraşului staţiune Tîrgu Ocna şi Batalionul 22 ,,Cireşoaia” din localitatea Sfântul Gheorghe.

În cadrul programului, elevii şcolii au defilat pe acordurile muzicii militare, alături de garda de onoare a Batalionului 22 „Cireşoaia”, reuşind să atragă atenţia şi simpatia publicului din Tîrgu Ocna, prin tinereţea şi prin ţinuta lor deosebită, caracterizată prin ordine şi disciplină. Tinerii elevi au depus o coroană de flori, în memoria Batalionului de Vânători de Munte, care în primul război mondial sub comanda maiorului Virgil Bădulescu şi-a demonstrat vitejia şi spiritul de sacrificiu la Târgu Ocna, Cireşoaia, Coşna, Vrânceanu şi Oituz. ,, Corpul Vânătorilor de Munte”, ca unitate de elită a armatei române a fost creat la 3 noiembrie 1916, prin transformarea Şcolii Militare de Schiori Bucureşti, în baza Ordinului nr. 294 a Marelui Cartier General şi a fost organizat pe 3 batalioane cu 3 companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanţi. Din acea zi, în cazarma Regimentului 4 Roşiori Cotroceni – Bucureşti, au început să fie selectaţi viitorii vânători de munte, recrutaţi din întreaga armată. Această decizie se impunea cu stringenţă deoarece, luptele duse de armata română în toamna anului 1916, au demonstrat  că lipsa trupelor de vânători de munte a reprezentat un serios handicap pentru obţinerea succesului în luptele pe teren muntos – împădurit. Acest eveniment comemorativ al vânătorilor de munte este un bun prilej pentru a cultiva în conştiinţa viitorilor agenţi de penitenciare sentimentele şi valorile istorice autentice ale românilor şi pentru a păstra vie imaginea luptătorilor pentru credinţa şi dreptatea neamului. 

Subcomisar de penitenciare Mihaela Brăila, Purtător de cuvânt ŞNPAP Tîrgu Ocna

Adauga un comentariu

*