Polițiștii au fost sesizați, despre faptul că pe strada Calea Trotuşului din Dărmăneşti s-a produs un eveniment rutier cu victimă. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 21 de ani, din Dărmăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe str. Calea Trotuşului, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în gardul unui imobil. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei tinere de 19 ani, pasageră în autoturism, care a fost transportată la Spitalul Comănești pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Un tânăr de 19 ani, din comuna Găiceana, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252, în afara localităţii Fundu Văii, din comuna Pânceşti, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și intrat în coliziune cu un parapet metalic de protecţie. În urma evenimentului rutier, conducătorului auto a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.