Începând din această lună, 40 de părinți din comunele Corbasca, Colonești, Gura Văii și Răchitoasa vor învăța să spună NU! pedepselor fizice, verbale sau psihologice pentru disciplinarea copiilor, participând la ateliere de lucru pe tema disciplinării pozitive.Scopul atelierelor este de a sprijin părinții și familiile să adopte metode de disciplinare pozitivă, înțelegând totodată care sunt efectele negative ale abuzului verbal, care este una dintre cele mai obișnuite forme de violență și cea mai puțin recunoscută formă a violenței împotriva copiilor. Atelierele vor fi realizate de profesioniștii locali(asistent social, asistent medical comunitar, cadre didactice etc.) din cele 4 comunități, câte 2 ateliere/comunitate, utilizând ca material de referință un ”Ghid de lucru cu comunitatea și familia”, elaborat de UNICEF și partenerii săi, People Services International România. Profesioniștii locali, nu numai că vor transmite mesajul cu privire la necesitatea recunoașterii și adresării violenței, dar vor lucra și cu familiile, vor oferi consiliere și vor sprijini părinții și îngrijitorii copiilor să adopte metode de disciplinare pozitivă. Aceste ateliere sunt organizate în cadrul Proiectului ”Prima prioritate: niciun copil invizibil”, componenta ”Implicarea comunităţii în reducerea violenţei asupra copilului”, și se înscriu în Campania “Violența verbală rănește!”, derulată de UNICEF în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) și Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (DESFB) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). Campania are rolul să crească nivelul de informare și conștientizare a publicului cu privire la formele de violență împotriva copiilor, în special a abuzului verbal. Din punctul de vedere al UNICEF, una dintre principalele probleme este aceea că violența împotriva copiilor, mai ales abuzul verbal și psihologic (cum ar fi țipatul, înjosirea, amenințarea etc.) și formele de pedeapsă corporală (cum ar fi pălmuirea, tragerea de păr) sunt tolerate și chiar acceptate. Datele UNICEF arată că, atunci când un copil face ceva greșit, prima reacție a 54% dintre părinți este de a ridica vocea, iar 11% dintre părinți pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr. Violența verbală este cea mai răspândită și cea mai puțin recunoscută formă de violență, dar cu efecte la fel de puternice asupra dezvoltării copiilor, inclusiv asupra dezvoltării creierului.
Marian Vătămănescu