Atunci cand au aparut produsele naturale, bio, multa lume le-a privit ca pe o fita. Eram suficient de multumiti de produsele noastre traditionale cat sa nu simtim nevoia de schimbare. In ultimii ani insa, s-a demonstrat contrariul, produsele bio sunt eficiente, delicate, blande, si ne permit un stil de viata mai curat si mai sanatos.
Cosmeticele bio contin conservanti naturali, antioxidanti si anti-iritanti din plante, iar uleiurile esentiale sunt folosite pentru aroma si tratament.
Diferentele dintre produsele bio si cele traditionale
In primul rand, produsele cosmetice bio sunt formulate cu ingrediente naturale – unturi, uleiuri si extracte vegetale, din surse controlate. Agricultura bio presupune urmarirea culturii in toate fazele sale, fara interventii inutile asupra cresterii si dezvoltarii ei. E o garantie a unui material brut mai “curat”, lipsit de interventii chimice (pesticice, substante de fertilizare, organisme modificate genetic).
Produsele bio si naturale sunt lipsite adesea de coloranti, conservanti puternici si arome artificiale. Asta inseamna in sine formule simplificate, insa care au un termen de garantie mai scurt, chiar si arome mai putin placute. Iar cand spun placute ma refer la aromele cu care cosmeticele noastre traditionale ne-au obisnuit. Esenta naturala de trandafir, de exemplu, are o aroma mult mai vegetala, de pamant umed, fata de aroma dulce pe care o intalnim in parfumuri, de exemplu.
Adesea cosmeticele naturale au si texturi diferite de produsele traditionale. Gelurile de dus pot fi mai lichide, pentru ca se opteaza pentru eliminarea gumei guar, de exemplu, care are efect de gelificare. Cremele pot fi solide la temperatura camerei atunci cand se folosesc unturi vegetale in formulari, topindu-se la contactul cu pielea. Untul de shea, cel de cacao, chiar si uleiul de cocos sunt solide la temperaturi de 25-30 de grade, insa la temperatura corpului devin usor de utilizat.
Avantajele produselor bio, naturale si organice
In primul rand, riscurile de reactii alergice scad. Fata de substantele compuse intr-un laborator, ingredientele naturale sunt mai bine acceptate in general de corp. Asta nu inseamna insa ca nu pot exista deloc alergii. Fiecare organism are propriile reactii si natural nu inseamna neaparat hipoalergenic.
Faptul ca originea materiei prime este controlata permite folosirea ingredientelor de o calitate inalta. Asta inseamna si o cantitate mai mica de materie prima, insa o eticheta bio inseamna de multe ori o garantie a calitatii ingredientelor. In plus, cosmeticele bio sunt „eco-friendly”, concepute cu grija pentru planeta si cu mediul inconjurator in gand.
Cosmeticele bio se bazeaza de multe ori pe proprietatile plantelor descoperite in medicina alternativa. Un singur ingredient poate avea proprietati de vindecare, hidratare si nutritie pentru piele, ingrijind astfel epiderma din mai multe unghiuri.
Produsele bio nu sunt testate pe animale si reprezinta in sine alegerea unui stil de viata mai sanatos, mai curat, cu grija pentru natura si mediul inconjurator. Sunt alternative pe care le putem alege nu numai pentru beneficii, dar si pentru ceea ce reprezinta – un viitor mai sigur si mai curat.