Trucuri pentru o vindecare mai rapidă a răcelii

s560x316_raceala-shutterstock-resizeAtunci când răcim cu toți ne dorim să scurtăm durata și intensitatea acesteia. Zilele cu dureri de cap, frisoane, febră și nas înfundat se vor diminua dacă apelezi la câteva ajutoare din natură.

Cătina, pentru imunitate

Ca să lupte cu răceala, organismul are nevoie de o creștere a imunității, de aceea este indicat să faci o cură de întărire a acesteia. Apelează la cătină, care este bogată în vitamina C, fiind recunoscută pentru efectul benefic pe care-l are asupra imunității.

Poți alege siropul de cătină, pe care îl obții din 200 de grame de fructe şi din 800 g de miere. Speli boabele, le pui în borcan, și torni mierea. Lași într-un loc răcoros, o săptămână. Iei câte o lingură, pe stomacul gol, dimineața, până la vindecare.

Te ajută suplimentele pe bază de zinc

Cercetătorii canadieni de la MacMaster University, Ontario, au analizat rezulatele a 17 studii despre efectele zincului asupra persoanelor care suferă de infecții respiratorii. Ei a descoperit că zincul reduce atât durata bolii, cât și din severitatea simptomelor. Îl poți lua din spanac, varză, mazăre, sparanghel (cel mai bine este să-l gătești înăbușit) și din fructe precum prunele uscate și bananele.

Consumă și migdale, semințe de dovleac, de mac, cât și nuci, fiindcă sunt o sursă bogată de zinc. Acest mineral poate fi luat și sub formă de supliment natural, de la magazinele de specialitate.

Inhalaţiile grăbesc vindecarea

Inhalaţiile cu uleiuri esențiale sunt un alt remediu care grăbește vindecarea infecțiilor respiratorii. Acestea ajută la desfundarea nasului, la reducrea secrețiilor nazale, cât și la calmarea tusei. Indicate sunt cele de levănţică, plantă cu proprietăți antiseptice şi antiinflamatoare.

Încearcă și inhalațiile cu ulei esențial din muguri de pin, de rozmarin și de eucalipt. Adaugi trei-patru picături într-un lighean cu apă fierbinte. Stai deasupra vasului un sfert de oră, cu capula coperit de un prosop.

Usturoiul, antibiotic natural

Datorită alicinei, substanţă cu efect antibacterian, usturoiul se numără printre cele mai eficiente remedii naturale împotriva răcelilor de sezon. Îl poți consuma de 2-3 ori pe zi, de la primele simptome. Ca să fie și gustos, poți întinde pe o felie de pâine un amestec format din doi căţei de usturoi pisaţi, pătrunjel tocat şi o lingură de ulei de măsline.

Odihneşte-te cât mai des, pentru că, în somn, sistemul imunitar se întărește și devine mai eficient în lupta cu răcelile.

Sursă: www.clickpentrufemei.ro

Adauga un comentariu

*