De cateva saptamani Presedintele s-a suparat pe Romania; da, e suparat foc, i se citeste necazul pe fata; spun necaz ca sa nu pronunt manie. Chiar si o parte din trusturile media care-l sustineau de subtiori ca sa nu cada in sondaje, incep sa-l abandoneze; Domnul Presedinte nu mai intruchipeaza omul providential ajuns in jiltul cel mai de varf, care sa salveze Romania de „coalitia raului”, asa cum parea unora. Nu te joci cu trusturile media, ele au painea si cutitul la indemana; acum te salta, acum te coboara; cand esti pe val, te lingusesc, cand o dai in bara, te ajuta sa cazi.
Intr-o astfel de postura se afla Presedintele: cade.
Si cand cazi, te infurii si dai vina pe cine iti apare in fata ochilor; si lovesti, uitand ca esti Presedinte; nu intelegi de ce tocmai cei ce parusera a te iubi, te tradeaza; te lasa cu buza umflata; vechii tai camarazi de arme cu care ai obtinut victorii rasunatoare, iti intorc la un moment dat spatele. Tradatorii de astazi sunt adulatorii de ieri, o parte din media care nu-i mai inalta osanele Presedintelui ca-n vremurile de aur de altadata. Oare de ce? Sa fie la mijloc niscavai interese obscure? Sa fi simtit, in sfarsit, media ca Presedintele se pravale tot mai adanc intr-un politicianism de bodega? Oare Presedintele si-a epuizat mesajul „Sa traiti bine!” Cu siguranta, DA! Prea mult mahagialac si prea putina onoare a instaurat acest personaj malefic in societatea romaneasca, intr-un moment crucial al istoriei sale; intrigant si razbunator, autoritar, calcand mereu dincolo de marginile fiziologiilor democratiei, gafeur in politica internationala de-mi vine sa intru in pamant de rusine, certaret si gata oricand sa-si achite politele, Domnul Presedinte inventeaza, falsand, ca familia sa este atacata la baoineta de presa… Nimic mai neadevarat; de data asta am vazut ca presa are dreptate; ea n-a facut decat sa insinueze o similitudine de situatii penibile: ca dupa 19 ani de la revolutie, cuvantul „dinastie” isi manifesta continuitatea: domnisoara Elena, mezina Presedintelui, o copila cu breton, in ciuda lamentabilei prestatii a castigat prin „alegeri libere” postul de conducator al organizatiei de trineret al PD-L. Va sa zica istoira se repeta: Ceausescu l-a avut pe Nicu, Domnul Basescu o are pe Elena, de parca n-am fi fost satui pana-n gat de fosta dinastie…
Pe vremea raposatului circula un banc: Ce asemanari exista intre Romania si Grecia? Raspuns: amandoua sunt republici Elene. Nici prin cap nu-mi trece sa ma gandesc la Doamna Elena Udrea, personajul construit numai din cuburi, din anturajul Domnului Presedinte. Nu, evident, nu, si nici la delicata domnisoara care exersa modelingul cu succes; succes de circumstanta, fireste, datorat pozitiei in stat al taticului; la romani, cand cade tatal, cade tot clanul; asa suntem noi.
Puternicii barbati ai presei, a clamat Presedintele, s-au luat de un copil timid. Adica de mezina Elena, Pai, daca-i timid si, am observat cu totii, agramat, sfios si inocent pana la mutenie, complexat, fara dictie, de ce si-a facut ignoranta publica? De ce a trebuit sa ne comunice asta la televizor, ca-i prostuta si saracuta cu duhul? De ce n-a vrut sa ramana doar bine imbracata in masina ei scumpa, ca atatea alte fete de varsta ei? Care traiesc bine mersi in anonimat? Ea, singurica, si-a expus in public intelectul; noi l-am evaluat doar si ne-am spus parerea. Daca tacea, filozoafa ramanea; despre oamenii muti se presupune ca ar fi foarte destepti… Acum stau si reflectez impreuna cu dumneavoastra: daca domnisoara Elena Basescu este cel mai bun produs al tineretului pedist-liberal, atunci ne meritam soarta. Si iar ma intorc si spun: daca nu stie vorbi, de ce se baga in politica unde, daca n-ai clantau esti un om mort. Si ea nu are. Inapoi, deci, la modeling, unde nimeni nu pretinde de la fetele frumoase sa si vorbeasca. Acolo taci si te exprimi prin umerasul care esti, pentru panzeturile imbracate… Biata copila, ne pare rau ca am cunoscut-o. Acum o s-o arate oamenii pe strada, ca-i asa si pe dincolo. Noroc ca nu umba pe jos, ca oamenii de rand. Ea a vrut sa se recomande: atata sunt, atata pot. Cand spui „succesuri” nu mai e nimic de facut; nu toate mecanismele defecte se pot repara.
Talentat in a gasi formulari memorabile, Domnul Presedinte a mai nascocit una: ca ziaristul roman ar fi un „tonomat” in care bagi euro si obtii zoaiele cu care iti improsti adversarul politic, in speta Domnia sa. Zoaiele este tot un cuvant prezidential, si sunt mandru ca l-am auzit la Cotroceni, si nu in vreun port de aiurea. Miterand, Chirac, Blaier, Kenedy se exprimau la fel ca Basescu… Caruia, orice demers critic ii produce o furie intratabila: si atunci insulta breasla jurnalistilor in integralitatea ei. Si-a iesit din fire Presedintele si e suparat pe opinia publica; tara nu mai corepunde, tara s-a stricat, s-a ticalosit, nu-l mai merita; tara e undeva foarte jos, la piciorul broastei, tara are obiectii la adresa Presedintelui, tara indrazneste prea mult, tarii i s-a urcat la cap libertatea de opinie, tara stramba din nas la ce nu-i convine…
Atunci – s-o lase in pace.
Cand dragoste nu e, nimic nu e.
Ovidiu GENARU-
