Liceul Tehnologic „J. M. Elias“ din Sascut a găzduit programul „Să ne cunoaştem sărbătorile şi tradiţiile creştine“. Întâlnirea, care s-a desfăşurat în cadrul protocolului de colaborare dintre Protoieria Sascut şi liceul amintit, s-a derulat într-o atmosferă de sărbătoare, elevii interpretând mai multe colinde sub îndrumarea profesorilor de religie. Cu acest prilej, pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, a subliniat importanţa sărbătorii Crăciunului şi a păstrării tradiţiilor noastre creştine româneşti. Manifestările proiectului vor continua în cadrul programului de colaborare, prin strângerea de fonduri de către elevi voluntari de la liceul din localitate, în colaborare cu preoţii comunei. De asemenea, vor fi oferite daruri copiilor de la Centru rezidenţial „Ghiocelul“ din Bacău şi unor familii nevoiaşe din zona Sascutului.